Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

COPILAŞUL ŞI MAMA

Sfântul Tihon din Zadonsk   pro(a)dus oferit din data de 11 iulie 2012

Vezi că un copilaş aleargă mereu la mama lui pentru orice trebuinţă; de vrea mâncare, apă, sau poate altceva, i le cere mamei; dacă dă de vreun necaz, iarăşi fuge la maica sa. Şi chiar şi atunci când primeşte vreo pedeapsă de la ea, nu se desprinde de mama lui, ci rămâne în preajma ei şi se lipeşte de dânsa, o iubeşte şi tot de la ea le cere pe toate. Întocmai este şi credinţa creştină, care-L primeşte şi Îl are pe Dumnezeu drept Tată. Ea lasă în urma sa tot ce este în afara Domnului şi doar la El aleargă pentru orice trebuinţă, zicând împreună cu Prorocul: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” (Psalmul 141, 5); şi încă: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmul 62, 8). Un astfel de suflet credincios pe toate, cu smerenie şi cu frică, le va cere şi le va aştepta de la Dumnezeu, Tatăl său: „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). De primeşte cele cerute, Îi mulţumeşte, iar de nu, totuşi nu deznădăjduieşte, ci le aşteaptă cu răbdare, strigând cu Prorocul: „Către Tine am ridicat ochii mei, Cel Ce locuieşti în cer. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul, Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi” (Psalmul 122, 1-2). Şi aşa precum copilul fuge la mamă când vede necazul şi nenorocirea, căutând la ea ajutor şi ocrotire, iar când se află în boală şi în neputinţă, suspină către mama sa şi îşi întinde mâinile spre ea, spunându-şi beteşugul, asemenea şi inima cea credincioasă, în orice ispitire şi nenorocire, aleargă la Dumnezeu şi cere de la El ajutor şi apărare, strigând către Dânsul împreună cu toţi drepţii: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam” (Psalmul 89, 2); şi încă: „Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde; bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat” (Psalmul 31, 8). Şi de va primi pedeapsă de la Tatăl Ceresc, tot nu se va depărta de Dânsul, ci va lua drept bune toate cele ce sunt trimise de la Bunul Dumnezeu, amintindu-şi acel cuvânt de mângâiere pe care El îl grăieşte fiilor Săi: „Fiul meu, nu fi nebăgător de seamă de dojana Domnului, nici nu slăbi fiind certat de Dânsul. Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl ceartă şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte” (Evrei 12, 5-6). Şi precum un copil se depărtează şi fuge de oamenii necunoscuţi şi străini, căci se teme de ei chiar de nu se află în primejdie, asemenea şi sufletul cel credincios, întrucât nu este din această lume, se depărtează şi se fereşte de ea şi de toate cele ale ei întocmai ca de un străin, pentru ca nu cumva prin alipirea de lume să se depărteze şi să se lipsească de Dumnezeu. Cinstea, slava, bogăţia şi dulceaţa lumii sunt îndoielnice pentru acel suflet; el se păzeşte de cei ce uneltesc cele pământeşti şi stricăcioase atât cu fapta, cât şi cu cuvântul; se fereşte de ei ca de străini şi nu se poartă cu ei prieteneşte, căci se teme să nu se depărteze de Dumnezeul său prin prietenia cu aceştia şi să nu se lipsească de dragostea Domnului prin iubirea lor. Şi aşa cum un copil, chiar de va fi ademenit de necunoscuţi şi ispitit de ei cu un măr sau cu orice alt lucru asemănător, nu se va dezlipi de mama lui şi nu va merge după străini, deşi se mai întâmplă să se apropie de ei şi să primească cele oferite, însă luându-le, cu frică şi cu grăbire se întoarce şi fuge la maica sa, asemeni face şi un suflet credincios: deşi această lume îl ademeneşte cu slava, cinstea şi plăcerea ei, el nu-i împlineşte voia şi nu se dezlipeşte de Dumnezeul lui; nu se ţine de lume, ferindu-se de ispitele acesteia, „pentru că toate cele ce sunt în lume – pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii – nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt” (1 Ioan 2, 16). Şi chiar de se întâmplă să primească cinstirea ce i se aduce, o primeşte cu frică, temându-se ca nu cumva să cadă de la Dumnezeu prin acea slăvire, care în mare parte schimbă înspre rău deprinderile cele bune; şi socoteşte că cinstea aceea este pentru el o ascultare, nu o desfătare şi o plineşte pe aceasta cu frică, spre slava Domnului său şi spre folosul aproapelui. Tot astfel, şi de i se dăruieşte bogăţie, el nu-şi leagă inima de ea, ci doar de Dumnezeu se lipeşte; mâncarea, băutura, haina, odihna şi adăpostul le primeşte după trebuinţă, căci fără acestea nu ne este cu putinţă a trăi, dar nu le foloseşte spre plăcere şi răsfăţ, ci se slujeşte de ele cu frică de Dumnezeu, pentru a nu-L mânia pe Domnul cu prisosinţa, lipsindu-se prin aceea de mila Lui şi căzând de la Dânsul. Şi după cum un copil, chiar de este smuls de străini de lângă mama lui şi tras în lături, se ţine totuşi de ea cu putere, o strânge în braţe, plânge şi strigă pentru a nu se despărţi de dânsa, întocmai face şi inima cea credincioasă: cu toate că diavolul şi lumea cea rea se străduieşte să o desprindă de Domnul, aducând asupra ei necazuri, suferinţe şi nenorociri, ea totuşi se ţine strâns de Dumnezeul său, rugându-se Lui cu stăruinţă şi cerându-I să nu o lase în necazuri şi să-i fie ajutor împotriva vrăjmaşilor Lui. Într-un cuvânt: aşa cum un prunc îşi pune toată nădejdea pentru bunăstarea sa întru a fi în preajma mamei lui, iar îndepărtarea de ea o socoteşte drept lipsire de darea cea bună, asemenea şi sufletul credincios, pentru care toată fericirea şi desfătarea este ca numai de Dumnezeu să se alipească şi care găseşte că este o nenorocire a te lipi de făptură şi a te desprinde astfel de Făcătorul. Din această întâmplare să înveţi, creştine, ce este credinţa creştinească şi vie, care nu poate fi fără frica de Dumnezeu şi fără dragoste. Citeşte sfinţii Psalmi, scrierile Prorocilor şi ale Apostolilor, precum şi vieţile Sfinţilor, care prin credinţa lor au bineplăcut Domnului, şi vei înţelege adevărul, iar de acea credinţă care este purtată doar pe buze, însă nu şi în inimă, tu să nu te sminteşti, căci mulţi sunt plini de una ca aceasta.

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 174.