Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

GROAPA ŞI FÂNTÂNA

Sfântul Vasile cel Mare   pro(a)dus oferit din data de 11 iulie 2012

„Groapă a săpat şi a adâncit-o” (Psalm 7, 5). În dumnezeieştile Scripturi nu găsim spus în sens bun cuvântul „groapă”, după cum nici cuvântul „fântână” nu-l găsim spus în sens rău. Groapă este locul unde a fost aruncat Iosif de fraţii săi (Facere 37, 20-24). Şi tot cuvântul „groapă” îl întrebuinţează Scriptura când spune că au fost loviţi egiptenii „de la cel dintâi născut al lui Faraon până la cel întâi născut al roabei celei din groapă” (Psalm 87, 4); şi în Ieremia zice: „Părăsitu-M-au pe Mine, izvor de apă vie, şi şi-au săpat loruşi gropi surpate, care nu vor putea ţine apă” (Ieremia 2, 13). Dar şi în Daniil este scris de groapa cu lei în care a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însă sapă fântână (Facere 21, 30); la fel, şi slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântână, s-a odihnit (Ieşire 2, 15); şi poruncă primim de la Solomon să bem apă din vasele noastre şi din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul vorbeşte lângă fântână despre taine dumnezeieşti. Pricina pentru care cuvântul „groapă” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântână”, cu privire la cele bune, socotim că este aceasta: apa din gropi vine din afară, cade de sus; în fântâni însă, sunt vine de apă, care zac sub pământ înainte de a se săpa locurile acelea; ies la iveală însă după ce se dă la o parte pământul care le acoperă şi orice altă materie de deasupra lor, care este tot pământ. Şi în suflete este, aşadar, un fel de groapă, atunci când gândurile cele bune, care cad în suflete, se schimbă şi se falsifică. Dacă cineva îşi schimbă ideile despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele şi potrivnice adevărului şi nu mai vrea să aibă în suflet ceva bun. Şi iarăşi, în suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le acoperă, atunci străluceşte lumină şi iese la iveală izvor de apă bună de băut, în cuvânt şi în dogme. De aceea este de neapărată trebuinţă ca fiecare să-şi facă sieşi o fântână, ca să păzească porunca amintită mai înainte, care spune: „Bea apă din vasele tale şi din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 5, 15)

Aşa devenim fii ai celor care au săpat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac şi ai lui Iacov. Nu trebuie să facem groapă, ca să nu cădem în adâncitură, aşa cum a spus David în acest psalm, nici să auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea păcătoşilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adăugat puţin mai înainte: „Părăsitu-M-au pe Mine, izvor de apă vie, şi şi-au săpat loruşi gropi surpate, care nu vor putea ţine apă” (Ieremia 2, 13).

 

text propus de Laura Mărcean

Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la psalmi, traducere de Părintele Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 40-41.