Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ASFINŢITUL SOARELUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că, atunci când apune soarele, se face întuneric şi beznă în lume şi nimic nu se vede, albul de negru nu se osebeşte şi cu neputinţă este a cunoaşte unde se află prăpastia sau drumul cel neted şi unde se găseşte pierzania sau locul ferit de primejdie. Cugetă dar ce întuneric se poate sălăşlui într-un suflet şi ce negură ...

CÂNTAREA DE DIMINEAŢĂ   Sfântul Teofan Zăvorâtul

Lăudaţi-L pe Domnul dimineaţa, fii ai Bisericii. În toată dimineaţa să Îl slavoslovim pe Cel Bun şi să ne închinăm Lui, Celui ce a rânduit luminători spre stăpânirea zilei şi spre stăpânirea nopţii. Vălul nopţii s-a ridicat, şi peste făptură a strălucit lumina lui Dumnezeu; arătarea dimineţii îi deşteaptă pe cei ce dorm. Lumina Ta, Doamne, să lumineze inimile noastre. Tu Însuţi, ...

CÂNTECUL FĂPTURII   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Pe Adam Îngerii l-au învăţat să cânte. Toată creatura cântă. Cântă soarele şi luna, cântă stelele şi lumina. Întreg spaţiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot universul. Pentru că în univers nu domneşte haosul, ci ordinea şi disciplina. Toate, cerul şi pământul, când ascultă de legile ...

FĂCLIA INIMII   Fericitul Trifon Turkestanov

Furtunile vieţii nu-i sunt spre îngrozire celui ce-i străluceşte-n inimă făclia pe care focul Tău a aprins-o. Împrejur e întuneric şi vreme mohorâtă, e vuiet de vijelie şi spaimă cumplită. Iar în sufletul lui e lumină şi pace: Hristos e acolo! Şi inima cântă: Aliluia! + + + + + + + + + + + + + + + ...

ÎNCEPUTUL ZILEI   Sfântul Tihon din Zadonsk

La răsăritul soarelui oamenii ies la munca lor, după cum cântă Psalmistul: „Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învaţă şi creştinii să iasă la ostenelile lor cele bineplăcute lui Dumnezeu, „să lepede lucrurile întunericului şi să se îmbrace cu armele luminii”, să facă binele (Romani 13, 12), „fiindcă a ...

ÎNTUNERICUL ŞI LUMINA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că sunt două lucruri care ţi se înfăţişează mereu înaintea ochilor, unul după altul: întunericul – în timpul nopţii, şi lumina – în timpul zilei; şi că din firea noastră cu toţii ne ferim de beznă (căci nimeni nu voieşte să stea în întuneric) şi căutăm lumina. Asemenea şi înaintea ochilor noştri duhovniceşti trebuie pururea să se afle două ...

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC   Sfântul Ioan din Kronstadt

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. De cauţi lumina materială, adu-ţi aminte de lumina spirituală, fără de care sufletul rămâne în întunericul patimilor şi al morţii spirituale. „Eu, Lumină am venit în lume – ...

MIREASMA ODĂII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că aceia care vor să scoată dintr-o odaie miasma stricăciunii aprind pulberi binemirositoare sau altceva ce ar putea folosi pentru aceasta şi astfel, prin buna mireasmă, îndepărtează acea duhoare. Sufletul omului este întocmai ca şi o odaie care mai înainte de căderea strămoşilor noştri era plină de frumuseţe şi bunăcuviinţă, ca de nişte arome plăcut mirositoare, fiind loc de ...

NĂZUINŢA SPRE LUMINĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aici pe pământ, toate năzuiesc spre lumina soarelui, a lunii sau a focului, şi nu vor, le e urât şi tânjesc când se află în întuneric; dar marea majoritate a oamenilor nu caută lumina veşnică a Împărăţiei Cerurilor şi nu se înspăimântă de întunericul veşnic şi de nepătruns; ba chiar multora le place să fie în întunericul păcatului, şi nu ...

ORBI ŞI ORBI   Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Cel orb cu trupul îşi cunoaşte nenorocirea prin mijlocirea minţii – însă cine va putea încredinţa sufletul că este orb duhovniceşte? Cel orb cu trupul nu îşi iubeşte starea, însă cel orb duhovniceşte îşi iubeşte, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubeşte şi năzuieşte lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina duhovnicească este nesuferită. Cei orbi ...