Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

EXAMENELE VIEŢII   Sfântul Ioan din Kronstadt

Creştinului îi sunt de trebuinţă în toată viaţa încercările, ca nişte mijloace de verificare a stării sale sufleteşti. Şi fiindcă viaţa noastră, dacă o comparăm cu interiorul unei case, se umple de necurăţenii, trebuie negreşit să dereticăm în ea, să ştergem lucrurile de praf. Aşa cum pentru verificarea anumitor obiecte – de argint, de pildă – trebuie să avem instrumente ...

FÂNTÂNILE SPARTE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Majoritatea oamenilor poartă de bună voie în inimă o povară satanică, dar s-au obişnuit într-atât cu ea, încât de cele mai multe ori n-o simt şi chiar şi-o sporesc, fără să-şi dea seama. De altfel, vrăjmaşul cel rău le înzeceşte acea povară şi atunci cei ce o poartă încep să fie cuprinşi de o teribilă deprimare, de spaimă, cârtesc, iau ...

FAŢĂ ÎN FAŢĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Creştinul ortodox se întoarce cu faţa spre sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor şi feluriţilor sfinţi, cu scopul de a arăta vădit credinţa sa că cei închipuiţi în icoane sunt de faţă, sunt aproape de el; în sfintele icoane se realizează, se înfăptuieşte credinţa noastră ortodoxă, iar fără sfintele icoane parcă atârnăm în văzduh, neştiind cui să ne rugăm. ...

FELINARUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Mergeam să săvârşesc slujba Utreniei. Soarele răsărise şi îşi reflecta razele în sticla unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar şi de intens, încât trebuia să-ţi fereşti ochii, nu te puteai uita aşa cum nu te poţi uita la soare. Cugetam în sinea mea: dacă soarele creat, material, se reflectă cu o strălucire atât de intensă ...

FIRUL DE IARBĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

În trupul nostru, în manifestările sale fireşti, lucrează Dumnezeu, susţinându-l, nutrindu-l, crescându-l. În firul de iarbă, într-o plantă sau într-un animal lucrează de asemenea El; firul de iarbă „îl îmbracă” (Luca 12, 28), planta o creşte, o împodobeşte cu frunze şi flori, o face să rodească, pe animale le nutreşte şi le creşte. Noi înşine nu putem face nimic în ...

FIRUL DE PĂR   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nici un fir din părul capului vostru nu se va pierde... Ce înseamnă asta? Nici un gând sfânt pe care îl ţineţi în minte nu se va pierde nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni. Fiindcă ştim că gândurile, ideile sfinte şi simţămintele sfinţilor lui Dumnezeu se păstrează până astăzi intacte, au fost trecute în marea carte a vieţii. + + + ...

FLORILE LUI DUMNEZEU   Sfântul Ioan din Kronstadt

Sfinţii, oamenii lui Dumnezeu, sunt minunate, neveştejite, înmiresmate flori. Nu te atinge de ele cu buze întinate de duhoarea păcatului. Roagă-te lor cu inimă şi cu buze curate, cu luare-aminte, adunându-ţi gândurile, cu evlavie, fără grabă. Ei sunt cer cuvântător, au dus pe pământ viaţă cerească, împodobită cu minuni şi cu alese fapte de desăvârşire, în iubire necuprinsă şi adâncă ...

FOAMEA ŞI SETEA   Sfântul Ioan din Kronstadt

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă simţi foame sau sete şi vrei să mănânci sau să bei, adu-ţi aminte de foamea şi de setea sufletului (lui îi este sete de adevăr, de sfinţenie, ...

FOCUL APRINS   Sfântul Ioan din Kronstadt

Focul lumânărilor şi candelelor aprinse, precum şi cădelniţa cu cărbuni aprinşi şi cu tămâie binemirositoare slujeşte pentru noi ca şi chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, mistuind întinăciunea păcatelor noastre, luminându-ne mintea şi inima, înflăcărându-ne sufletele cu flacăra iubirii de Dumnezeu şi a unora faţă de alţii; focul în faţa ...

FOCUL PĂCATULUI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Păcatul prin sine însuşi este foc. De aceea şi spunem: careva s-a aprins de mânie, sau de dragoste trupească, sau de invidie. Prin însăşi natura sa păcatul implică sugestia de foc. Cum vor simţi păcătoşii focul pedepsitor atunci când Dumnezeu îi va părăsi cu totul fiindcă n-au făcut dovadă de căinţă? Cum va fi acest foc exterior în raport cu ...