Proiectul interactiv Fabrica de gânduri bune s-a născut dintr-o profundă nevoie lăuntrică, devenirea şi concretizarea lui fiind strâns legate de întâlnirea cu gândurile, cuvintele şi faptele câtorva oameni.

Cel dintâi este P. P. O’Neil – un publicist din perioada interbelică –, care, într-o abordare satirică a vieţii de zi cu zi, a avut ideea de a calcula răstimpurile cheltuite de un om în activităţile cotidiene. Astfel a obţinut ceea ce el a numit Bilanţul unui bărbat matur la frumoasa vârstă de 36 de ani, care, după calculele sale, s-ar desfăşura pe aceste coordonate: dormit – 12 ani; îmbăiat, spălat, igienă – 4 luni, 16 zile, 23 ore; ras – 2 luni, 11 ore; îmbrăcat, dezbrăcat – 10 luni, 15 zile, 5 ore; tuns – 2 zile, 12 ore; tăiatul unghiilor – 9 zile, 3 ore; în faţa oglinzii – 27 zile, 9 ore; suflat nasul – 27 zile, 9 ore; căscat – 9 zile, 3 ore; strănutat – 22 ore; mâncat, băut – 2 ani, 3 luni; aprins ţigări – 8 zile, 3 ore; la toaletă – 3 luni, 18 zile, 4 ore; învăţat – 3 ani; rezolvat – 4 luni, 20 zile, 7 ore; aşteptat – 3 ani, 5 luni, 15 zile, 9 ore; telefonat – 2 luni, 11 ore; călătorit – 1 an, 9 luni, 18 zile, 4 ore; umblat – 2 ani, 7 luni, 15 zile, 9 ore; căutat – 5 luni, 12 zile, 4 ore; necăjit – 7 luni, 15 zile, 5 ore; la cafenea – 1 an; trăncănit – 1 an, 1 lună, 15 zile, 5 ore; fost la dispoziţia altora – 5 luni, 12 zile, 4 ore; fost de faţă – 5 luni, 4 zile, 10 ore; pierdut timpul – 1 an, 6 luni; făcut nimic – 6 luni, 2 zile, 15 ore; chibzuit – 7 luni, 15 zile; alcătuit scrisori fără rost – 1 lună, 4 zile, 12 ore; uitat pe fereastră – 9 zile, 3 ore; uitat la ceas – 3 zile, 7 ore; cumpărat – 24 zile, 8 ore; descuiat uşile – 2 zile, 1 oră; bolnav – 8 luni, 26 zile, 14 ore; făcut gospodărie – 8 luni, 20 zile, 7 ore; total: 36 ani, 7 zile, 3 ore.

Tipologia umană aleasă de O’Neil pentru a contabiliza timpii alocaţi fiecărei activităţi zilnice nu este neapărat reprezentativă pentru modul nostru de viaţă; astăzi ar fi foarte interesant de calculat câţi ani stăm în faţa monitoarelor ori a display-urilor de orice fel, a televizorului sau cât timp navigăm pe internet ori vorbim la telefonul mobil. Cu toate că fiecare persoană este unică şi trăieşte în condiţii sociale diferite, nu putem trece cu vederea faptul că „bilanţul” realizat de O’Neil conturează câteva repere generale în care ne e distribuită activitatea cotidiană. În urma acestor calcule cumulate şi a realităţii pe care ele o evidenţiază, ne stă înainte o întrebare: Cum ar fi cu putinţă ca în rutina cotidiană care de cele mai multe ori defineşte viaţa noastră, a tuturor, să căutăm, să găsim şi să susţinem acel moment, acel spaţiu lăuntric al întâlnirii cu Dumnezeu, iar această întâlnire să cuprindă cât mai mult din viaţa noastră?

Adeseori, momentele de întâlnire cu lumea lui Dumnezeu sunt asemenea unor străfulgerări de o clipă, în care „bliţul” conştiinţei mărturiseşte despre dumnezeiasca purtare de grijă săvârşită neîncetat cu fiecare dintre noi. În momentele de luminare lăuntrică, avem încredinţarea că fiecare clipă din viaţa noastră este unică, universul interior fiindu-ne profund marcat de acea „minunare” care, într-un chip înnoit, se revarsă din inimile noastre peste toţi şi peste toate. Între nenumăratele căi prin care făptura omenească încearcă să-şi potolească setea de frumuseţe şi adevăr se numără şi fotografia. De aceea, uneori, nostalgia după armonia lumii lăuntrice, precum şi căutarea ei se manifestă prin surprinderea unor momente fotografice. Revenind în domeniul măsurătorilor, este o certitudine faptul că oamenii de azi acordă fotografiatului un timp tot mai mare. Conform statisticii oferite de Camera & Imaging Products Association (CIPA) din Japonia, în intervalul 2001-2005 au fost produse 205.694.289 aparate foto digitale, fiind cumpărate 207.244.414, după cum urmează:

• 2001: produse – 15.955.813; cumpărate – 14.753.243;
• 2002: produse – 23.365.320; cumpărate – 24.550.524;
• 2003: produse – 43.392.510; cumpărate – 43.407.956;
• 2004: produse – 59.404.649; cumpărate – 59.765.768;
• 2005: produse – 63.575.997; cumpărate – 64.766.923.

În următorul interval de cinci ani, anume 2006-2010, au fost produse 519.589.101 camere digitale, fiind cumpărate 526.432.159, după cum urmează:

• 2006: produse – 77.632.502; cumpărate – 78.981.429;
• 2007: produse – 100.981.778; cumpărate – 100.367.056;
• 2008: produse – 116.166.909; cumpărate – 119.756.808;
• 2009: produse – 103.040.969; cumpărate – 105.863.632;
• 2010: produse – 121.766.943; cumpărate – 121.463.234.

După o statistică estimativă, în intervalul 2006-2010, în România au fost achiziţionate aproximativ 1.300.000 camere foto digitale. Însumând intervalul ultimilor 10 ani, populaţia globului a cumpărat nu mai puţin de 733.676.573 aparate foto digitale. În acest context, nu este deloc surprinzătoare iniţiativa fotografei britanice Becca Bland, care, în anul 2006, a propus ca ziua de 17 iulie să fie declarată „Non-photography day” – Ziua fără fotografii. Inspirându-se din filosofia zen şi desfăşurându-şi întreaga campanie de promovare sub sloganul: „Celebrate the moment, don’t document it” (Sărbătoreşte clipa, nu o face fişier), fotografa britanică crede că este o necesitate ca oamenii să aibă măcar o zi pe an în care să nu apese pe declanşatorul aparatelor foto (www.nonphotographyday.com). Însă dincolo de aspectul militant al campaniei „Non-photography day”, precum şi de marea cantitate de aparate foto digitale produse şi vândute în ultimii zece ani, se află nevoia fundamentală a omului de a primi tot ceea ce vede într-un mod euharistic. Aşadar, care este calea prin care ar fi cu putinţă să se treacă de la fotografia de consum la fotografia euharistică, în care omul se împărtăşeşte de raţiunile dumnezeieşti din zidiri?

În strădania noastră de a vedea lumea în chip curat avem trebuinţă de călăuze care să ne ducă pe drumul cel bun. Iar dacă aceste călăuze sunt adevărate, neîndoielnic că ele ne vor îndrepta paşii întru Calea cea Una – Hristos Domnul.

Iată în continuare două mărturii despre felul în care Sfinţii văd firea înconjurătoare prin puterea pocăinţei.

Un monah i-a pus următoarea întrebare Cuviosului Bonifatie de la Teofania (1785-1871): „De ce arborele îşi înfige rădăcinile în pământ cu atât mai adânc cu cât este mai înalt?” Răspunsul bătrânului călugăr a fost acesta: „Înălţându-se, se smereşte şi smerindu-se, se înalţă. Aşa trebuie să faci şi tu, frate în Hristos! Dacă însuşirile tale intelectuale sau morale, de la fire sau de la har, din afară sau dinăuntru, te înalţă, cu atât mai mult smereşte-te întotdeauna şi peste tot. Fără rădăcinile adânci ale smereniei nu vei fi niciodată ferit de cădere” (Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 140).

După aproape un veac, Arhimandritul Sofronie Saharov scria aceste rânduri: „Pentru a zugrăvi mai limpede tabloul căii noastre creştine, asemenea Părinţilor, vom alege metoda pildei. Când ne uităm la un pom bătrân, de veacuri, care îşi înalţă coroana până în nouri, noi ştim că puterea rădăcinilor lui care se afundă în adânc trebuie să fie pe măsura dimensiunilor sale. Dacă rădăcinile lui nu ar pătrunde în întunecatele sânuri ale pământului, poate tot atât de adânc pe cât este de înaltă coroana; dacă întinderea rădăcinilor sale şi puterea lor nu ar fi pe măsura volumului şi greutăţii părţii văzute a copacului, ele nu ar putea nici să îl hrănească, nici să-l ţină în picioare: un vânt slab l-ar putea doborî. Tot aşa şi în viaţa duhovnicească a omului. Dacă conştientizăm măreţia chemării noastre în Hristos, cu alte cuvinte, alegerea noastră în Sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu spre înfiere, iar aceasta mai înainte de zidirea lumii, atunci de aici noi nu ne vom înălţa în mândrie, ci cu adevărat ne vom smeri. Mişcarea în jos, în întunericul cel din afară, este de neapărată trebuinţă nouă tuturor, pentru a ne ţine în adevăratul duh creştin. Ea se exprimă printr-o necontenită amintire a nimicniciei noastre dintru început, prin cea mai aspră osândire de sine în toate. Şi cu cât mai adânc se pogoară omul în osândirea de sine, cu atât mai mult îl înalţă Dumnezeu. «Zic vouă… că tot cela ce se înalţă pre sine smeri-se-va, iar cel ce se smereşte pre sine se va înălţa» (Luca 18, 14)” (Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de Părintele Rafail Noica, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 107).

Chiar dacă poate părea surprinzător, încă din primul său lungmetraj, Copilăria lui Ivan, regizorul Andrei Tarkovski a exprimat într-o formă vizuală de mare profunzime adevărurile rostite aici de Cuviosul Bonifatie şi de Părintele Sofronie Saharov. Consecvenţa simbolurilor din filmele lui Tarkovski nu se datorează perseverenţei sale creatoare şi statorniciei artistice, ci faptului că s-a făcut părtaş raţiunilor dumnezeieşti din creaţie, exprimându-le prin intermediul cinematografiei. De altfel, „firul roşu” care încheagă fiecare film al lui Tarkovski este tocmai această urzeală nevăzută a cuvintelor lui Dumnezeu din zidiri. Prin aceste raţiuni dumnezeieşti, întreaga operă a lui Tarkovski e un tot unitar şi numai astfel poate fi ea înţeleasă cu adevărat. Mai uimitor este faptul că aceeaşi manieră de lucru şi-a împropriat-o şi regizorul Andrei Zviaghinţev, filmele sale fiind opere de sine stătătoare, dar totodată şi cele mai bune aprofundări ale filmelor lui Tarkovski şi ale metodei sale de exprimare. O unitate în duh de o asemenea amploare interioară nu putea fi săvârşită decât de harul lui Dumnezeu. Pe drept cuvânt, filmele lor pot fi socotite o adevărată procesiune iconică, o statornică şi totodată discretă strălucire a cuvintelor dumnezeieşti din zidire.

Felul în care se întâlnesc cuvintele Cuviosului Bonifatie şi ale Părintelui Sofronie, pe de o parte, şi viziunea cinematografică a lui Tarkovski şi Zviaghinţev, pe de altă parte, arată că strădania de a vedea lumea prin ochii unui sfânt este totuna cu a te adăpa din duhul lui. Sfinţii sunt părtaşi Dumnezeieştii firi, de aceea pentru ei totul devine: aici şi acum!

Adresându-se studenţilor adunaţi în tabăra organizată de ASCOR Cluj-Napoca în anul 2004, la Mănăstirea Râşca Transilvană, Părintele Mitropolit Iosif Pop punea această problemă tinerilor: „Voi trebuie să faceţi o cultură, să fecundaţi o cultură a morţii cu o cultură a Vieţii. Cum facem lucrul acesta? Cum reuşim să folosim noi astăzi limbajul lui Tarkovski în imagine? Cine să facă lucrul acesta? Inginerii de imagine care studiază filmul şi toate acestea. Pentru că trăim într-o lume care asta ne propune. Şi atunci noi ce să venim să le spunem? Putem să punem icoana de o parte şi filmul şi publicitatea de altă parte, căci nimeni niciodată nu va pricepe nimic. Pe când astăzi avem de-a face cu un limbaj mondializant de factură hollywoodiană, americană, dar poate să fie şi un limbaj de factură catolică (adică al imaginii omului morţii), şi o imagine sau un limbaj al transfigurării, care e pur şi simplu altceva. Cum reuşiţi voi, creştini care nu sunteţi nici preoţi, nici călugări, nici n-aţi făcut teologia, nici nu faceţi teologia, cum reuşiţi voi să trăiţi, să redaţi în ceea ce faceţi zi de zi, să redaţi Viaţa, să spuneţi celorlalţi: «Noi nu trăim ca să murim, noi trăim pentru Viaţă»? Cum facem lucrul acesta? Altfel, să ştiţi că societatea noastră merge spre autodistrugere”.

Proiectul interactiv Fabrica de gânduri bune îşi doreşte să cuprindă un răspuns al acestor întrebări. Se vor regăsi aici cuvinte ale Sfinţilor şi ale oamenilor îmbunătăţiţi, cărora le va fi asociată o fotografie care evidenţiază înţelesul sfintelor cuvinte.

În realizarea Fabricii de gânduri bune, cugetul şi nădejdea noastră sunt îndreptate către expresia artistică supremă şi Dumnezeiască, anume Sfânta Liturghie, prin care ne sunt aduse înainte Trupul şi Sângele lui Dumnezeu-Cuvântul. Către Domnul privind şi înaintea Sa închinându-ne, Îi aducem cioburile fotografiilor cuprinse în acest proiect, pe care am îndrăznit să le alăturăm cuvintelor Sfinţilor Săi.

ALE TALE DINTRU ALE TALE, ŢIE-ŢI ADUCEM DE TOATE ŞI PENTRU TOATE!