
ÎMBRĂCĂMINTEA Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum unui prunc nu-i pasă cum este îmbrăcat, întocmai şi creştinul – prunc întru Hristos – trebuie să nu ia în seamă diversitatea, bogăţia şi eleganţa îmbrăcăminţii pământeşti, considerând drept cea mai aleasă şi mai nepieritoare îmbrăcăminte îmbrăcarea sa întru Hristos, fiindcă patima pentru haine frumoase şi scumpe este proprie oamenilor veacului acestuia sau păgânilor, precum cuvântează Domnul: „După ...

ÎMBRĂCĂMINTEA FRUMOASĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă îţi place să te făleşti cu o îmbrăcăminte frumoasă, chiar în timp ce te îmbraci cu ea, adu-ţi aminte de nestricăcioasa haină a adevărului, cea în care ...

ÎMBRĂŢIŞAREA OMULUI LĂUNTRIC Sfântul Columba al Ionei
Sunt unii, măcar că foarte puţini, care sunt învredniciţi de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede şi deosebit toată întinderea lumii şi să îmbrăţişeze înlăuntrul puterii minţii lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor şi ale pământului în aceeaşi clipă, ca şi cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare. + + + ...

ÎMPREJURĂRILE EXTERIOARE Părintele Arsenie Boca
În realitate împrejurările, oricât de curioase ar fi – şi poate cu atât mai mult –, nu sunt decât excitaţii din afară care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală – devenim practic şi real, conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei, al cărei umil suport biologic putem fi şi noi, cei în cauză. + + + + + + + ...

ÎMPREUNĂ-LUCRAREA Arhimandritul Ioannikios
[Cuvânt de la Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul:] Hai să construim o fabrică de gânduri bune. Dacă o fabrică produce gloanţe şi o aprovizionăm cu fier, va face gloanţe. Dacă o fabrică face potire şi o aprovizionăm cu aur, va produce potire din aur. Dacă o aprovizionăm cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom ...

ÎN NOROI PÂNĂ LA GÂT Avva Pafnutie
Un frate din chinovie a fost acuzat pe nedrept de preacurvie. S-a sculat şi s-a dus la Avva Antonie. Fraţii din chinovia lui au venit să-l vindece şi să-l ia cu dânşii. Şi au început să-l muştruluiască: „Ai făcut şi ai dres!” Iar el se apăra: „Ba n-am făcut nimic”. S-a nimerit să fie acolo Avva Pafnutie, numit Kephala, care ...

ÎNAINTEA SOARELUI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că, deşi soarele luminează întreaga lume şi îşi arată faţa tuturor deopotrivă, fiecăruia i se pare, totuşi, că acesta priveşte doar spre dânsul şi că, orice am face, el caută spre fiecare dintre noi aşa de parcă s-ar uita numai la un singur om; şi că vine cu noi oriunde am merge, deşi mereu la fel îşi săvârşeşte trecerea ...

ÎNĂLŢAREA CASEI Sfântul Nicolae Velimirovici
Oamenii care-şi zidesc viaţa pe credinţa în Hristos ca pe o piatră, sunt numiţi în Evanghelie înţelepţi, iar aceia care şi-o zidesc pe nisip, neînţelepţi. Zidirea celor înţelepţi va rămâne în veac, iar zidirea celor neînţelepţi se va sfărâma sub suflarea vânturilor şi se va prăbuşi. În vechime au fost oameni lepădaţi de Dumnezeu, care s-au gândit să ridice un ...

ÎNĂLŢIMEA COPACILOR Părintele Ilie Cleopa
Câtă minune şi deosebire se poate vedea întru creşterea şi vieţuirea arborilor şi a pomilor celor roditori, cine le va spune? Căci noi vedem pe unii din ei la mare înălţime ridicându-se cu creşterea, precum sunt eucalipţii, brazii, chiparoşii şi alţii de acest fel. Şi, dacă vreun folos duhovnicesc din privirea lor voim a lua, de la înălţimea lor la ...

ÎNCĂPERILE Sfântul Ioan din Kronstadt
După cum aerul dintr-o încăpere se aseamănă cu cel din exterior şi provine de la acela, presupunându-i în mod necesar existenţa, prezenţa lui pretutindeni, tot aşa şi sufletul, care este suflare a Duhului lui Dumnezeu, presupune existenţa omniprezentă şi atotîmplinitoare a Duhului lui Dumnezeu. Iată o paralelă între „încăperile” materiale şi cele spirituale. + + + + + + + ...