Sfântul Tihon din Zadonsk mi-a sugerat următoarea îndrumare care vă va fi de folos: cum să transformăm orice lucru pe care îl întâlnim în propovăduitor al adevărurilor dumnezeieşti.

Vă plângeaţi că treburile casnice vă răpesc gândul de la Dumnezeu. V-am sfătuit ce să faceţi ca să scăpaţi de aceasta. Dar aţi uitat un lucru care are mare putere în a ne îndepărta mintea de la Dumnezeu: orice obiect din jurul nostru care acţionează asupra simţurilor ne atrage atenţia asupra sa, ameninţând să o îndepărteze de la Dumnezeu. Există însă o metodă pentru a îndrepta aceasta, astfel încât obiectele din jur să ne atragă şi nu să ne distragă de la Dumnezeu. Iată care este ea:

Trebuie ca toate obiectele pe care le aveţi sub ochi să le tălmăciţi din nou, în sens duhovnicesc şi aşa de tare să vă întipăriţi în minte această retălmăcire, încât atunci când priviţi un obiect oarecare ochiul să vadă obiectul sensibil, iar mintea să contemple adevărul duhovnicesc. De pildă, vedeţi pete pe o haină albă şi simţiţi cât este de neplăcut şi de trist să întâlneşti aşa ceva. Retălmăciţi astfel: cât de neplăcut şi de trist le este Domnului, Îngerilor şi Sfinţilor să vadă petele păcatelor pe sufletele noastre, albite prin crearea după chipul lui Dumnezeu, prin renaşterea în baia Botezului şi prin spălarea în lacrimile pocăinţei. Sau: copii lăsaţi singuri zburdă de colo-colo şi provoacă un adevărat vacarm. Retălmăciţi: ce se ridică în sufletul nostru când este părăsit de frica de Dumnezeu şi când atenţia nu mai este aţintită spre El! Sau mirosiţi un trandafir ori o altă floare şi vă bucuraţi de mirosul plăcut, iar când simţiţi un miros urât vă îndepărtaţi şi vă acoperiţi nasul. Tălmăciţi astfel: fiecare suflet emană propriul său miros: sufletul bun, un miros bun; cel rău, un miros rău. Apostolul spune: „Suntem… bună mireasmă a lui Hristos” (2 Corinteni 2, 15). Îngerii din Cer şi Sfinţii, iar adeseori şi drepţii de pe pământ simt acest miros şi se bucură dacă el este bun, dar se întristează dacă este rău. Acestea toate vi le spun numai spre pildă, dar fiecare lucru poate să nască diferite legături duhovniceşti, în funcţie de persoană.

Tălmăciţi tot ce vă înconjoară ori întâlniţi în cale în modul care vi se pare cel mai potrivit. Începeţi cu casa în care locuiţi şi tălmăciţi totul în ea: clădirea, pereţii, acoperişul, temelia, ferestrele, soba, mesele, oglinzile, scaunele şi celelalte. Treceţi apoi la locuitorii casei şi tălmăciţi ce sunt părinţii, fraţii, surorile, rudele, slujitorii, oaspeţii şi ceilalţi. Tălmăciţi şi obişnuita derulare a unei zile: trezitul, ziua-bună dată celor ai casei, prânzul, treburile casei, plecările, întoarcerile, băutul ceaiului, trataţiile cu prăjituri, cântatul, ziua şi noaptea, somnul şi celelalte.

Luaţi-vă din nou ca îndrumător pe Sfinţitul Tihon. El a scris patru cărţi cu astfel de tălmăciri, numite Comoară duhovnicească din lume adunată. Luaţi-le şi citiţi-le. Văzând apoi cum face el, obişnuiţi-vă să faceţi asemenea. Sau preluaţi chiar tălmăcirile lui. Dacă citirea acestor cărţi o să vi se pară o treabă prea îndelungată, Sfântul are şi o variantă prescurtată a tălmăcirilor, numită Felurite întâmplări şi tâlcuirile lor duhovniceşti (vezi ediția românească), în care a tâlcuit 146 de întâmplări. Nu vă va fi greu să le citiţi pe toate cu atenţie, mai ales că ele cuprind ceea ce vă interesează. Alegeţi cum anume, dar faceţi neapărat ceea ce v-am propus.

După ce veţi face aşa, veţi vedea în fiecare lucru o carte sfântă deschisă sau un capitol dintr-o carte. Atunci orice obiect, preocupare ori treabă vi-L va aminti pe Dumnezeu. Veţi păşi prin lumea materială ca prin lumea duhului. Totul vă va vorbi despre Domnul şi vă va îndrepta şi mai mult atenţia înspre El. Dacă veţi adăuga de fiecare dată la această aducere-aminte frica de Dumnezeu şi evlavia în faţa măreţiei Sale, atunci de ce fel de învăţători şi de îndreptători veţi mai avea nevoie?

Dar trebuie desigur şi multă strădanie, atât a minţii, cât şi a inimii. Să nu aveţi milă de dumneavoastră. Dacă veţi avea milă, vă veţi pierde. Dacă nu veţi avea milă, vă veţi mântui. Renunţaţi la acel obicei dăunător care ne stăpâneşte deseori aproape pe toţi: nu ne precupeţim efortul pentru nici un fel de treabă, în afară de mântuire, pentru care devenim zgârciţi. Ni se pare că este suficient să ne gândim şi să vrem, şi treaba este gata. Dar de fapt nu este aşa. Problema mântuirii este prima problemă. După importanţa lucrării este şi efortul depus. Străduiţi-vă, pentru Dumnezeu! Încă puţin şi veţi vedea roadele. Iar dacă nu vă veţi trudi, veţi rămâne cu mâinile goale şi nu veţi fi bună de nimic. Să vă izbăvească Dumnezeu de aceasta!

Scrisoarea 51 din cartea Sfântului Teofan Zăvorâtul, Ce este viaţa duhovnicească şi cum să te apropii de ea?, traducere din limba rusă şi note de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, 1997, p. 205-208.