NĂDEJDEA ÎNVIERII

Cât de minunat Te arăţi în prăznuirea de biruinţă a primăverii, când toată făptura iarăşi învie şi în mii de chipuri îşi îndreaptă spre Tine a sa strigare de bucurie: Tu eşti de viaţă izvorâtor, Tu eşti al morţii biruitor. Sub acoperământul ţesut din a lunii lumină şi din cântarea privighetorii, cu veşminte de nuntă albe ca neaua, stau împodobite văile şi codrii. Întreaga lume Îţi este mireasă. Ea îşi aşteaptă Veşnicul Mire. Dacă Tu iarba câmpului aşa ai binevoit a o înveşmânta, cum dar pe noi ne vei preschimba în veacul Învierii ce va să vină, cum ni se vor umple trupurile de lumină şi sufletele noastre de strălucire!

Slavă Ţie, Celui Ce dintr-a pământului întunecime ai izvodit bogată felurime de mireasmă, gust şi culoare;

Slavă Ţie pentru bunăvoinţa şi mângâierea ce-o regăsim întru toată firea.

Slavă Ţie pentru că ne-ai împrejmuit cu miile de zidiri ale mâinilor Tale;

Slavă Ţie pentru adâncimea cugetului Tău pecetluit în toată făptura.

Slavă Ţie, căci fiind cuprins de cucernicie, sărut urmele tălpilor Tale celor nezărite; 

Slavă Ţie, Celui Ce ne-ai aprins înainte lumina strălucitoare a vieţii celei veşnice.

Slavă Ţie pentru nădejdea frumuseţii celei nepieritoare şi desăvârşite;

Slavă Ţie, Dumnezeule, întru vecie! + + + + + + +