CĂLĂUZA

Vezi că aceia care s-au abătut din drumul cel bun şi s-au rătăcit îşi caută o călăuză, care i-ar putea povăţui pe calea cea dreaptă şi i-ar duce până la locul unde ar voi să ajungă. Această întâmplare, care se repetă atât de des cu cei ce vieţuiesc în lume, te învaţă că asemenea ne-am rătăcit noi toţi când, urmând sfatul duhului celui viclean, am făcut neascultare de Dumnezeu şi, depărtându-ne de patria noastră – Cerul, pentru care am fost zidiţi de Dumnezeul nostru –, hoinărim prin pustiul acestei lumi, întocmai după cum grăieşte şi Prorocul: „Toţi ca nişte oi ne-am rătăcit; fiecare din calea lui s-a abătut” (Isaia, 53, 6). Şi Sfântul David asemenea se roagă: „Rătăcit-am ca o oaie pierdută, caută pe robul Tău” (Psalmul 118, 176). Iar de vreme ce noi, rătăciţi fiind, singuri nu vom putea ajunge nicidecum în Patria cerească, ni se cuvine să ne căutăm o călăuză pricepută într-o astfel de lucrare însemnată şi trebuincioasă, despre care s-a zis: „un lucru trebuieşte” (Luca 10, 42). În Evanghelie ni se arată o asemenea călăuză iscusită şi preaînţeleaptă: Iisus, Fiul lui Dumnezeu, despre Care Tatăl ne spune din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!” (Matei 17, 5). Altfel zis: „Eu vi L-am trimis pe El – Învăţător, Povăţuitor şi Călăuză. De vreţi să veniţi la Mine şi să primiţi Împărăţia cerească – cea pe care aţi pierdut-o –, «de Acesta să ascultaţi» şi să luaţi aminte la cele ce vă învaţă El”. Dar şi Domnul Însuşi ne vorbeşte despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Dacă nu vrem, iubite creştine, să ne rătăcim până în sfârşit şi să rămânem în veci robi ai diavolului, ci mai cu seamă voim să venim la Dumnezeu şi să primim viaţa veşnică, pentru care am fost chemaţi şi renăscuţi prin scăldătoarea Botezului, atunci neîndoielnic trebuie să ne încredinţăm Lui pe noi înşine, să ne ţinem de El cu dragoste şi cu credinţă, să ascultăm sfânta şi dreapta Sa învăţătură, să mergem pe urmele Lui şi să urmăm întocmai pilda curată a vieţuirii Sale neprihănite. Fie ca smerenia Lui să surpe mândria noastră; răbdarea Lui să ne înfrâneze mânia; blândeţea Lui să izgonească răutatea şi dorinţa noastră de răzbunare; sărăcia Lui să ne întoarcă de la iubirea de argint, de la lăcomie şi de la răpire; dragostea Lui să stârpească pizma şi ura noastră; sfinţenia Lui să ne înveţe a iubi curăţia sufletului şi a trupului. Întreaga Lui viaţă sfântă şi dumnezeiască să ne fie nouă chip de îndreptare a năravurilor noastre celor rele cu care ne-am născut din Adamul cel vechi. Urmându-I, prin El şi nouă ni se va deschide calea, adevărul şi viaţa veşnică! Urmând Lui, nu ne vom abate din calea cea dreaptă, ci vom ajunge în Patria cea mult râvnită şi în casa Tatălui ceresc, unde „multe locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Această cale, preaiubite creştine, este smerită şi umilincioasă, însă îi duce spre înaltul Cerului pe cei care păşesc pe ea. Pe acest drum să mergi de voieşti să ajungi în Patria cerească şi nu vei rătăci în prăpăstiile iadului!