DRAGOSTEA

Vezi dragoste fierbinte, fie la o femeie-mamă pentru copilaşii ei, fie la o pasăre pentru puişorii săi, fie la fiare şi dobitoace pentru odraslele lor. De la această întâmplare, ridică mintea ta spre dragostea lui Dumnezeu pe care El o are pentru om – făptura Sa cuvântătoare, zidită după chipul Lui. Dacă în făpturile Sale Domnul a pus o astfel de iubire – precum a dat, de pildă, mamelor pentru copiii lor –, atunci cu cât de neasemuit mai mare este dragostea pe care El Însuşi o are pentru om, pe care l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa? Din această izvodire înţelegem că Dumnezeu îi pune dinainte omului atâtea binefaceri, încât acestea nu doar că nu pot fi înşiruite, ci nici cu mintea nu pot fi pătrunse. Negrăita Sa dragoste tocmai prin aceea se arată, că El atât de mult râvneşte mântuirea noastră, atât de mult ne rabdă pe noi, păcătoşii, cu atâta năzuinţă ne aşteaptă pocăinţa, cu atâta milostivire şi bucurie îi primeşte pe cei ce se căiesc şi cu atâta neîngăduinţă îi pedepseşte pe cei ce nu se pocăiesc! „Căci într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Iată de ce El Însuşi ne spune prin Prorocul: „Oare îşi va uita femeia pe pruncul său, astfel încât să nu-i fie milă de odrasla pântecelui ei? Dar chiar dacă o femeie ar uita acestea, Eu pe tine nu te voi uita – zice Domnul” (Isaia 49, 15). Această iubire părintească a Tatălui Ceresc îl veseleşte pe cel drept, iar pe cel păcătos îl mângâie şi îl povăţuieşte să nu deznădăjduiască de a Sa milostivire, ci, mai mult decât atât, îl îndeamnă să alerge la El cu pocăinţă şi cu încredinţare să aştepte mila Lui.