Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

GHEAŢA

Sfântul Inochentie al Odessei   pro(a)dus oferit din data de 11 iulie 2012

Oare ştiţi voi câte legi s-au avut în vedere la formarea gheţii, iarna? Colea, pe cel mai neînsemnat pârâu, pe cea mai mică baltă, s-a repetat, în formă, ceea ce s-a întâmplat oarecând cu munţii cei uriaşi şi la formarea acelor stânci uriaşe dintr-înşii, la care nu te poţi uita fără de mirare şi spăimântare! Toate acestea şi altele multe sunt de ajuns pentru a încredinţa pe oricine că haina cea aspră şi grea pe care iarna la venirea sa o aruncă în spinarea pământului pentru a apăra de mulţimea gerului şi de moarte cele încredinţate sânurilor lui, deşi s-ar părea că se formează la întâmplare, totuşi ea întotdeauna este ţesută de o mână mult iscusită, după un model şi într-un chip de mai înainte hotărât, după măsura trebuitoare şi cu toate podoabele cu putinţă. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +

Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 83.