HAINA DE SĂRBĂTOARE

Vezi că oamenii, după obiceiul obştesc, se îmbracă de sărbători în haine luminoase şi se veselesc. De la această prăznuire vremelnică şi pământească să-ţi ridici mintea prin credinţă la sărbătoarea aleşilor lui Dumnezeu, care veşnic vor prăznui şi se vor veseli. Vremea de acum este pentru creştini un răstimp pentru trudă, nevoinţă, plângere, tânguire şi pentru purtarea Crucii. În veacul de apoi, când vremea se va plini şi va veni veşnicia, creştinilor celor adevăraţi li se va deschide o sărbătoare prealuminoasă. Atunci ei se vor odihni de truda lor şi vor prăznui sabatul cel neîncetat şi veşnic, nu doar o singură zi din săptămână, ci toată veşnicia. Atunci vor scoate de pe ei hainele cele zdrenţuite şi de jale şi se vor îmbrăca în veşmânt de sărbătoare şi de nuntă, „când fiinţa aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune şi fiinţa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire” (1 Corinteni 15, 54). Atunci se vor acoperi cu veşmântul mântuirii şi vor îmbrăca haina veseliei (Isaia 61, 10); „vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe” (Apocalipsa 3, 5); „se vor înveşmânta cu vison curat şi luminos” (Apocalipsa 19, 8). În zilele acelea nu vor vedea nimic din cele ale întristării şi ale mâhnirii; acolo nu se va afla teama de duşmani, de sărăcie sau de boală; nu va fi strigăt, plângere, tânguire, foame, sete, frig, arşiţă şi nici un fel de nenorocire sau necaz, ci totul va fi liniştitor, paşnic, neprimejdios, veselitor, luminos, îmbucurător şi bineplăcut. În viaţa aceasta, aproape toate sunt mâhnitoare şi de jale: frica de moarte, de diavol şi de păcat, teama de răuvoitori şi de prefăcuta frăţie; de toate trebuie să te păzeşti şi să te uiţi în jurul tău ca o pasăre ce se fereşte de vânători şi de arcaşi. Aici în fiece zi murim prin temerea şi aşteptarea morţii şi cu cât mai mult trăim, cu atât mai mult aşteptăm să murim: căci pe măsură ce trăim mai îndelung, viaţa ni se scurtează şi se apropie tot mai mult venirea morţii. Iar această viaţă plină de amărăciune şi moarte este înţesată cu o sumedenie de nenorociri şi pe măsură ce se prelungeşte, necazurile ni se înmulţesc. Însă în veacul de apoi nu vor fi unele ca acestea, ci doar viaţă, fericire, desfătare, biruinţă, strigăte de bucurie şi veselie veşnică. În vremea de acum, oamenii s-au obişnuit să meargă de sărbători acasă unii la alţii, să se viziteze şi aşa să se veselească împreună. Atunci aleşii Domnului se vor aduna în casa Tatălui Ceresc, în care „multe locaşuri sunt”, şi vor dobândi împrietenirea cu Sfinţii Îngeri şi cu toate Puterile cereşti, veselindu-se dimpreună, bucurându-se unii de alţii înaintea feţei Cerescului lor Tată. Atunci „cei mântuiţi de Domnul vor veni în Sion cu strigare de bucurie şi desfătare veşnică va fi peste capetele lor. Ei vor afla bucuria şi veselia, iar întristarea şi suspinarea se vor depărta” (Isaia 35, 9-10). De sărbători oamenii au obiceiul acum să mănânce, să bea şi să prăznuiască împreună. Atunci adevăraţii robi ai Domnului „vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor” (Matei 8, 11) şi „vor mânca şi vor bea la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbăta-se-vor din grăsimea casei Domnului şi din izvorul desfătării Lui vor fi adăpaţi” (Psalmul 35, 8), după cum ne-a binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Său: „Iată, slugile mele vor mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli, slugile mele vor cânta din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14). Oamenii mai au şi obiceiul de a cânta în zile de sărbătoare cântări de bucurie. Atunci aleşii Domnului Îl vor vedea pe Dumnezeu „faţă către faţă” (1 Corinteni 13, 12), „Îl vor vedea” întru slava Sa, „aşa cum este” (1 Ioan 3, 2), şi într-un cuget Îl vor lăuda, Îl vor slăvi şi-L vor cânta la nesfârşit fără să se mai sature şi fără să ostenească. O, cât de luminos, vesel şi plin de bucurie va fi acel praznic, iubite creştine! Cât de dorită este ziua în care Îl vom vedea faţă către faţă pe Dumnezeu, pe Care Îl vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură! „Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda” (Psalmul 83, 5), Împăratul şi Dumnezeul meu. Din această întâmplare şi din cele asemănătoare ei, ne învăţăm, creştine, a ne înălţa mintea şi inima la fericita veşnicie şi pe aceea a o căuta cu credinţă sinceră şi cu sârguinţă.