JUDECAREA UNUI VINOVAT

Vezi că se săvârşeşte o judecată, iar în faţa ei stă cel vinovat, care, fiind vădit, se cutremură de frică şi se umple de ruşine; aude osânda pentru încălcarea legii, este lipsit de cinste şi de avuţie, este scos din rândurile oamenilor celor buni şi cinstiţi, fiind socotit răufăcător şi netrebnic; apoi este dus în temniţă cu ruşine şi îşi primeşte pedeapsa după lege. De la această judecată, să se întoarne prin credinţă duhul tău spre Înfricoşata Judecată a întregii lumi, unde Însuşi Dumnezeu este Judecătorul Care cercetează inimile noastre. Înfăţişează-ţi în mintea că la acea Judecată păcătoşii stau despărţiţi de ceata celor drepţi; stau într-o negrăită ruşine şi frică, într-un cutremur de nespus; sunt vădiţi de călcarea Legii lui Dumnezeu, sunt vădiţi în faţa lumii întregi, înaintea Îngerilor şi a oamenilor; îşi văd păcatele, pe care le-au săvârşit cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul cel ascuns şi care sunt descoperite spre a fi cunoscute de toată lumea; îşi văd pedeapsa ce li s-a gătit după ale lor fapte. Iar pe cei care aici au fost defăimaţi, certaţi, batjocoriţi, prigoniţi, năpăstuiţi şi călcaţi în picioare ca nişte gunoaie, acolo se vor afla stând întru slavă şi întru bucurie mare. Vor vedea cei nedrepţi mânia Dreptului Judecător, vor auzi mustrarea şi rânduirea Lui înspăimântătoare: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc” şi aşa mai departe (Matei 25, 41-42). În cele din urmă, cu o nemaipomenită ruşine, frică şi mâhnire, cu plânsete, tânguiri şi urlete de deznădejde, cei nedrepţi vor fi târâţi de îngerii cei răi şi zăvorâţi în temniţe, „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge” (Marcu 9, 48). Această întâmplare şi cugetarea asupra ei să te înveţe a-ţi plânge păcatele şi a căuta de pe acum milostivirea Judecătorului, pentru ca să nu fii ruşinat atunci în văzul întregii lumi, să nu te umpli de ocară şi să nu auzi acea mustrare şi poruncă înfricoşătoare.