MÂNCAREA STRICATĂ

Obişnuinţa păcatului este tocmai repetarea deasă a faptelor rele. El e ca o boală încuibată înlăuntrul sufletului pe urma unei mâncări stricare. Acest păcat din obişnuinţă este statornic şi înlănţuieşte sufletul în nişte cătuşe cu anevoie de stricat, robeşte mintea, pe om îl îndeamnă să săvârşească numai rele, ducând la cele mai urâte fapte pe cei pe care-i prinde în mrejele sale, prin care păcatul s-a născut şi se naşte fără încetare, în acelaşi timp săvârşind răul şi fiind el însuşi o urmare a răului – ca într-un cerc. Lucrurile au ajuns de aşa fel, încât păcatul nu mai are sfârşit, iar obiceiul rău dă naştere la fapte rele care, înmulţindu-se, formează apoi ele însele o regulă de săvârşire a păcatelor. Şi astfel, aceste două rele se ajută una pe alta şi cresc tot mai mari, după vorba Apostolului: „Păcatul a prins viaţă (în mine), iar eu am murit”. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +