MIJLOCIREA SFINTELOR TAINE

Prin mijlocirea Sfintelor Taine, Hristos vine la noi, îşi face sălaş în sufletul nostru, se face una cu el şi-l trezeşte la o viaţă nouă. O dată ajuns în sufletul nostru, Hristos sugrumă păcatul din noi, ne dă din însăşi viaţa Sa şi din propria Sa desăvârşire, ne face părtaşi la biruinţa Sa – o, cât e de nespusă bunătatea Lui! – după ce-am ieşit din baia Botezului, ne pune pe frunte cununa de lauri, iar la ospăţul Sfintei Împărtăşanii ne mai declară şi biruitori împreună cu El!

Dar oare ce legătură este între cununa biruinţei, care de obicei e roada multor strădanii, şi între baia Botezului, ungerea Mirului şi ospăţul Altarului? Ceva este, căci chiar dacă nu ne luptăm şi nu ne străduim când săvârşim aceste taine, nu-i mai puţin adevărat că atunci în sufletul nostru trăim această luptă, preamărim înfrângerea răului, adorăm şi slăvim biruinţele sau trofeele Mântuitorului şi-I mărturisim o adâncă şi neţărmurită dragoste. Ce-i mai mult – chiar rănile, loviturile şi moartea Lui devin ale noastre, iar trupul nostru se schimbă în trupul Celui Care a murit şi a înviat. De aceea e şi firesc să ne bucurăm de bunătăţile ce decurg din suferinţele şi din moartea Lui.