MIREASMA ODĂII

Vezi că aceia care vor să scoată dintr-o odaie miasma stricăciunii aprind pulberi binemirositoare sau altceva ce ar putea folosi pentru aceasta şi astfel, prin buna mireasmă, îndepărtează acea duhoare. Sufletul omului este întocmai ca şi o odaie care mai înainte de căderea strămoşilor noştri era plină de frumuseţe şi bunăcuviinţă, ca de nişte arome plăcut mirositoare, fiind loc de sălăşluire pentru Sfântul Duh; însă după cădere a intrat în suflet răutatea şi l-a umplut cu duhoarea stricăciunii. Simţim şi mirosim în noi această putoare atunci când dinlăuntrul nostru, „din inimă ies gânduri rele” (Matei 15, 19), ca nişte miasme rău mirositoare; simţim, iubite creştine, şi suspinăm din pricina lor, voind a ne dezbrăca de omul cel vechi şi a ne înveşmânta întru cel nou. O, fie ca să ne învrednicească şi pe noi de aceasta Domnul cel Iubitor de oameni, Care de dragul omului S-a făcut El Însuşi om! Cum altfel am putea să izgonim duhoarea din sufletul nostru, dacă nu printr-o bună mireasmă potrivnică aceleia? Căci cele ce sunt potrivnice se alungă una pe cealaltă. Aşa se izgoneşte întunericul prin lumină şi frigul prin căldură. Răutatea şi năravul cel rău au intrat în sufletele noastre prin căderea lui Adam. Dumnezeu a venit pe pământ şi ne-a arătat chipul sfintei Sale virtuţi şi bunătăţi, ne-a înfăţişat chipul smereniei, al răbdării, al blândeţii, al dragostei şi al celorlalte sfinte virtuţi care se aflau în inima Sa dumnezeiască; şi întocmai cum vulturul îşi învaţă puii să zboare, aşa i-a povăţuit El pe credincioşi cum să trăiască în această lume şi cum să fie bineplăcuţi lui Dumnezeu, căci zice: „Învăţaţi-vă de la Mine” (Matei 11, 29); şi încă: „V-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan 13, 15); şi Apostolul spune: „Hristos a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă ca să păşim pe urmele Lui” (1 Petru 2, 21). Prin bunătatea, smerenia, răbdarea, blândeţea şi dragostea Lui să izgonim din inimile noastre răutatea, mândria, mânia, ura, invidia şi toată necurăţia. Şi astfel, aducând în sufletele noastre virtutea lui Hristos, să ne străduim a ne izbăvi de răul nostru obicei şi, prin podoaba obiceiurilor celor neprihănite ale lui Hristos, să alungăm duhoarea venită de la vrăjmaşul. Şi cu cât mai mult vom face acest lucru, cu atât se va curăţa mai mult casa sufletului nostru, aşa precum, arzând tot mai mult din pulberea cea binemirositoare, odaia se izbăveşte de putoare şi adună în sine mireasma cea bineplăcută. Greu îi este trupului nostru, creştine, să se lepede de năravul său cel rău; dar acest lucru ni se cere prin datoria credinţei noastre creştineşti.