OMUL ŞI MAIMUŢA

Ce comparaţie sau asemănare poate să existe între adăposturile maimuţelor, care din veac rămân neschimbate, şi diversitatea spaţiilor de locuit umane? Care e elementul comun maimuţei şi omului în pofida părelnicei asemănări exterioare? Şi ce dacă aceasta îşi face adăpostul ei, rândunica – cuibul ei, alte animale – vizuinile lor, albinele – stupul lor? Ce relaţie poate exista între cimpanzeul, care-şi zdrobeşte nuca de cocos cu o piatră, şi omul, care e în stare să facă uz de atâtea instrumente inventate de el? Ce-i atât de neobişnuit în faptul că i s-a dat acestuia odată cu alcătuirea mâinii atâta ştiinţă cât s-a socotit necesară conservării sale, aşa cum i s-a dat elefantului îndemânarea de a-şi folosi trompa şi celorlalte animale o ştiinţă pe măsura organelor corpurilor lor? Ce-i atât de minunat în faptul că Pronia dumnezeiască a pus în armonie, în vederea conservării, dezvoltării şi perpetuării animalelor, ştiinţa acestora în raport cu corpul lor? Cine poate pretinde că necuvântătoarele ar fi ajuns să deţină noţiunea folosirii pietrei ca instrument auxiliar în vederea hrănirii lor, dacă alcătuirea mâinii nu ar fi fost pe măsură, sau că va fi simţit nevoia de a face acest lucru? Noţiunile animalelor sunt în relaţie cu reflexul aflat în organele şi alcătuirea corpului lor, şi din acest motiv atât noţiunile, cât şi ştiinţa lor sunt de aceeaşi calitate ca şi alcătuirea corpului. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +