ORBUL

Vezi un om orb, care nu vede calea, nu ştie unde merge şi, nevăzând nimic înaintea sa, nu zăreşte nici prăpastia în care este gata să cadă. De la această întâmplare întoarce-ţi cugetul spre orbirea sufletească, căci păcătosul care a fost cuprins de ea nu desluşeşte binele şi răul, nu ştie încotro merge şi nu-şi vede pierzania întru care stă gata să cadă. Primejdioasă e orbirea cea trupească, însă cea sufletească este mai pustiitoare! Mai bine e să fii lipsit de vederea cea trupească decât de cea a sufletului. Întâmplarea şi cugetarea aceasta ne povăţuieşte să ne rugăm lui Hristos, Cel Care dă vedere orbilor: „Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu; luminează ochii mei, ca nu cândva să adorm întru moarte” (Psalmul 12, 4). + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +