PERSOANELE
Părintele Arsenie Boca pro(a)dus oferit din data de 11 iulie 2012

Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.
De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit proroc printre popoare” (Ieremia 1, 5).
Cine ştie dacă nu El are de adus în viaţa pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor să împlinească toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi, se ridică la astronomica cifră de 289.429.536.481 de posibilităţi). + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +
Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 85-86.