SOMNUL

Vezi un om care doarme. Această întâmplare îţi înfăţişează două chipuri: 1) Asemănarea morţii. Cel adâncit în somn este ca şi mort: nu vede, nu aude, nu vorbeşte şi nu face nimic, doar că viaţa lui se arată prin suflare. De fiece dată când adormim ne facem deopotrivă cu cel răposat. 2) În omul care doarme vezi chipul vieţii ce va să vie. Căci precum acesta scapă de toate treburile, ostenelile şi grijile sale şi uită atunci de nevoi, de nenorociri, de suferinţe şi boli, nemaisimţind nimic de pe urma lor, ca şi cum nu le-ar mai avea, asemenea şi cel care s-a învrednicit a primi viaţa veşnică, se izbăveşte de toate ostenelile, nevoile, nenorocirile şi suferinţele. Iată de ce viaţa cea fără de sfârşit este numită odihnă în Sfânta Scriptură (Evrei 4, 1 şi altele), iar în Apocalipsă ni se spune: „Fericiţi sunt morţii care de acum înainte mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor îi însoţesc” (Apocalipsa 14, 13). Întâmplarea aceasta te învaţă: 1) De fiece dată când adormi, să-ţi aminteşti de moarte, care este asemenea somnului, şi prin credinţă să-ţi înalţi mintea la viaţa veşnică, acea tihnă dulce şi fără de sfârşit în care se odihnesc aleşii Domnului, şi cu credinţă să strigi către Hristos ca şi tâlharul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). 2) Trezindu-te din somn, să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. 3) Să te osteneşti în veacul de acum, nevoindu-te întru credinţă, ca după moarte să te primească odihna.