SUFLETUL VEŞNIC TÂNĂR

Cu mintea şi inima vârstnicul s-a îndreptat spre Dumnezeu Care îl cheamă şi a dobândit convingerea că paşii săi îl călăuzesc spre El. Pentru aceea în inima lui domnesc seninătatea şi liniştea depline, care i se reflectă pe chip. Nimic nu l-ar putea convinge că simţirea lăuntrică, cu privire la viaţa veşnică, ar fi cu putinţă să-l înşele sau să-l mintă. El e încredinţat de acest adevăr şi îşi aşteaptă cu curaj sfârşitul existenţei pământeşti. Vede moartea pe prag şi totuşi continuă să rânduiască netulburat cele ale sale ca şi cum ar fi nemuritor: socoteşte moartea un tutore şi un însoţitor necesar de drum în vederea călătoriei veşnice ce-l aşteaptă. Ultimele sale dorinţe nu fac decât să reflecte convingerile integre despre viaţa veşnică. Nu socoteşte că se desparte de cei ai casei, de prieteni, de rude şi că nu-i va mai vedea, ci că urmează să-i vadă în fiecare zi. Unele ca acestea îi sunt convingerile privitoare la sufletul duhovnicesc aflat la vârsta senectuţii, astfel cugetă despre om şi acestea îi sunt gândurile privitoare la viaţa veşnică.