VĂZDUHUL PRIMĂVERII

Văzduhul primăverii osteneşte întru împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Câte înaripate noi nu primeşte el în fiecare primăvară în adierile sale! Priviţi cum întreaga familie, ba încă şi cei străini, ajută şi cu aripile şi cu strigătele lor zborului slab al puişorilor neîncercaţi! Însă multe ţări, din pricina asprimii climatului, sunt sărace în timpul iernii întru mulţimea locuitorilor văzduhului. Spre împlinirea acestei lipse, la începutul fiecărei primăveri, aduse de o putere nevăzută, vin în aceste ţări nenumărate cete de înaripate, spre a umple locurile cele lipsite. Ele străbat depărtări uimitoare, trec peste munţi şi peste mări, dar întotdeauna izbutesc a sosi la vreme şi într-un număr destul de mare, atât cât trebuie, ca prăznuirea cea mare a naturii să nu rămână fără oaspeţi. În sfârşit, şi acele înaripate care petrec iarna împreună cu noi, odată cu sosirea primăverii primesc oarecum puteri noi. De unde până acum erau tăcute şi retrase, deodată devin gureşe şi zgomotoase, ca şi cum ar vrea să atragă privirea tuturor. Căutând la toate acestea, cum să nu ne aducem aminte de atotputernica poruncă a Făcătorului: „şi păsările să se înmulţească pe pământ!” (Facere 1, 22)