VINDECAREA SUFLETEASCĂ

Vezi că un om neputincios, care voieşte să se vindece, îi mărturiseşte şi îi arată doctorului boala sa şi-l roagă stăruitor să îl tămăduiască. Această întâmplare te învaţă că, de vreme ce voim şi noi să ne vindecăm de neputinţa noastră sufletească, trebuie să o mărturisim cu toată inima şi să I-o înfăţişăm lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, şi cu smerenie să-L rugăm să ne ajute. Căci toţi suntem neputincioşi, săraci şi păcătoşi din fire. Citim în Sfânta Evanghelie că orbii, muţii, surzii şi leproşii veneau la Hristos şi, arătându-I beteşugurile lor, cu smerenie şi cu credinţă Îi cereau milostivirea şi se tămăduiau. Noi suntem orbi din naştere, suntem nevăzători întru cele dumnezeieşti şi duhovniceşti şi întru cele care-i sunt sufletului spre mântuire şi de aceea trebuie să ne rugăm Lui împreună cu cei orbi: „Doamne, să se deschidă ochii noştri” (Matei 20, 33). Noi suntem surzi din fire întru auzirea cuvântului lui Dumnezeu şi a sfintelor Sale porunci, şi de aceea trebuie să-I cerem Lui acele urechi despre care El ne zice: „Cine are urechi de auzit să audă!” (Matei 13, 9). Noi suntem gângavi şi muţi din fire întru chemarea, preaslăvirea, lauda şi cântarea Sfântului Său Nume şi de aceea trebuie să suspinăm către El ca să ne dezlege limba şi buzele şi să ne rugăm Lui: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1). Noi suntem spurcaţi din fire cu lepra cea fără de tămăduire a păcatului şi de aceea trebuie să ne înălţăm glasurile noastre din adâncurile inimii şi să grăim către El dimpreună cu leproşii: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Suntem slăbănogi şi nu putem să ne ridicăm şi să venim la El şi de aceea trebuie să ne rugăm Lui să-şi tindă spre noi mâna Sa atotputernică şi să ne ridice din patul cel de moarte al păcatului. Trupul nostru înrăit se îndrăceşte şi de aceea ni se cuvine să strigăm împreună cu femeia cananeancă: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!”, să repetăm necontenit rugămintea noastră: „Doamne, ajută-mă!” şi, cugetând despre noi înşine, să nu ne socotim fii vrednici de Împărăţie, ci „câini” care „mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor” (Matei 15, 22-27). După cum ne mărturiseşte Evanghelia, săracii au dobândit atunci milostivirea şi vindecarea de la Tămăduitorul Hristos. Şi noi le vom primi dacă le vom cere de la Dânsul cu credinţă, mărturisindu-ne beteşugurile noastre. Căci El pentru aceea a şi venit în lume, ca să tămăduiască neputinţele noastre şi să îndepărteze de la noi păcatul şi să ne dăruiască fericirea. De vreme ce El a vindecat trupurile stricăcioase şi pieritoare ale celor ce s-au rugat Lui, cu atât mai mult va tămădui sufletele, care sunt nemuritoare.