VIŢA DE VIE

Rădăcina viţei de vie, mlădiţele de jur împrejur, pline de verdeaţă, se întind mult pe pământ; lăstarul, cârceii, agurida, strugurii. Ţi-i de ajuns să te uiţi la viţa de vie – numai să te uiţi cu pricepere la ea – ca să-ţi aducă aminte de firea ta. Îţi aminteşti negreşit de comparaţia făcută de Domnul! Domnul S-a numit pe Sine „viţă”, pe Tatăl „lucrătorul” (Ioan 15, 1), iar pe cei sădiţi prin credinţă în Biserică, pe fiecare din noi, i-a numit mlădiţe (Ioan 15, 5); pe toţi ne cheamă să aducem rod bogat, ca nu cumva osândiţi fiind ca nefolositori, să fim daţi focului (Ioan 15, 2, 6). Şi Scriptura nu conteneşte a asemăna pretutindeni sufletele oamenilor cu viţa de vie: „Vie s-a făcut iubitului, în pisc, în loc gras” (Isaia 5, 1); şi: „Vie a sădit şi a împrejmuit-o cu gard” (Matei 21, 33). E lămurit că numeşte „vie” sufletele oamenilor, în jurul cărora a pus gard, adică siguranţa dată de porunci şi paza îngerilor. Că spune Scriptura: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El” (Psalm 33, 7). Apoi, Dumnezeu a înfipt în jurul nostru, ca nişte araci, şi a pus în Biserică „întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învăţători” (1 Corinteni 12, 28), iar prin pildele vechilor şi fericiţilor bărbaţi, Dumnezeu ridică la înălţime gândurile noastre şi nu le lasă aruncate la pământ şi vrednice de a fi călcate în picioare. Apoi, ca prin nişte cârcei, prin legăturile dragostei ne ţine strâns uniţi de semenii noştri; şi, rezemaţi pe ei, să tindem mereu spre înălţime; şi asemenea viţei de vie agăţătoare să ne urcăm spre culmile celor mai înalte virtuţi.