ZĂPADA

Faceţi osteneală şi ieşiţi în acest timp în orişice câmp veţi voi şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la acest acoperământ alb de zăpadă, care înveleşte toată faţa pământului: toate firicelele de zăpadă căzute din cer, oricât s-au învârtit prin văzduh, oricât s-au ciocnit unele cu altele, cu toate acestea au căzut în ordine, s-au aşezat în chip prietenesc unele lângă altele şi au făurit o mulţime de alcătuiri felurite, dintre care fiecare în parte merită să fie luată în seamă. Câte linii drepte, câte linii frânte, câte linii oblice, câte perpendiculare, câte convexe, câte concave, câte circumferinţe nu sunt aicea? Aici vedeţi toată geometria! Şi, cu tot frigul şi amorţeala iernii, nu numai că toate sunt la locul lor, dar mai mult încă, nimic nu e lipsit de încântare şi frumuseţe. Vedeţi voi oare ce frumos e garnisită cu zăpadă această prăpastie urâtă? Ce corniş regulat şi delicat e pe marginea ei! Ce coloane zvelte înlăuntrul ei! Câtă curăţie în lucrare! Ţi se pare că e o marmură ieşită din mâna celui mai iscusit sculptor! Şi câte marmuri din acestea, câtă sculptură de felul acesta! Toată această frumuseţe şi această întreagă iscusinţă în făurirea ăstor munţi de zăpadă rămâne nebăgată în seamă nu numai acolo unde nu sunt oameni, ci şi acolo unde sunt. Au oare mulţi sunt aceia cărora le place să tragă poveţe folositoare de la zăpadă? Însă Dreapta cea a-toate-făcătoare nu caută de sunt sau nu spectatori ai operei sale. Făcându-le pe toate cu cumpănire, cu măsură şi cu număr, ea se mulţumeşte pe sine însăşi şi nu poate face nimic altminteri, decât numai astfel cum cere vrednicia sa, adică bine întocmit şi măreţ.