DUREREA SUFLETULUI Sfântul Sofronie Saharov
Oamenii loviţi de o boală incurabilă, de cancer, de exemplu, îşi duc viaţa într-un chin atroce; dar cei ce simt în ei prezenţa păcatului care îi separă de Dumnezeu sunt chinuiţi de o durere încă şi mai mare. Ei se socotesc „mai răi decât toţi oamenii”. Şi atunci o nouă energie se iveşte înăuntrul lor, născând rugăciunea de pocăinţă care ...
FRUMUSEŢEA FIRII Sfântul Vasile cel Mare
Dumnezeu, înainte de a fi cele ce se văd acum, a gândit şi a pornit să aducă la existenţă cele ce nu erau; în acelaşi timp a gândit şi cum trebuie să fie lumea şi ce formă să-i dea materiei, ca să fie în armonie cu ea. Cerului i-a rânduit o natură potrivită cerului, iar formei pământului i-a dat o ...
FRUMUSEŢEA SOARELUI Sfântul Vasile cel Mare
Dacă cele trecătoare sunt aşa de minunate, cum vor fi cele veşnice? Dacă cele văzute sunt atât de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevăzute? Dacă măreţia cerului depăşeşte măsura minţii omeneşti, ce minte omenească va putea descoperi natura celor veşnice? Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi atât de mare, dacă este iute în ...
ÎMBRĂŢIŞAREA OMULUI LĂUNTRIC Sfântul Columba al Ionei
Sunt unii, măcar că foarte puţini, care sunt învredniciţi de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede şi deosebit toată întinderea lumii şi să îmbrăţişeze înlăuntrul puterii minţii lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor şi ale pământului în aceeaşi clipă, ca şi cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare. + + + ...
LICĂRIREA TABORULUI Fericitul Trifon Turkestanov
De ce oare zâmbeşte făptura întreagă în zilele de praznic? De ce oare atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, cu nimic dintre cele ale pământului asemănătoare, şi însuşi văzduhul altarului şi al bisericii se face purtător de lumină. Aceasta e adierea harului Tău, aceasta e licărirea luminii Taborului; atunci şi cerul şi pământul, pe Tine lăudându-Te, Îţi cântă: ...
MAREA Arhiepiscopul Iustinian Chira
Marea este cea care păstrează şi sporeşte la infinit freamătul pădurilor, murmurul izvoarelor şi licăritul stelelor. „Thalassa, Thalassa”, răsună ca o invocare din antichitate, prin care, de-a lungul mileniilor, fiinţa omenească şi-a mărturisit extazul. Un colţ de natură, un crâmpei de cer, un amurg sau nişte zori vor înălţa, vor face să tresară veac de veac inima omenească. + + + ...
NEMURIREA Arhiepiscopul Iustinian Chira
Dorul de nemurire arde în sufletul fiecărui om. Fiecare tânăr, mai ales, doreşte să realizeze în viaţă lucruri mari, lucruri bune, care să înfrunte timpul şi să cucerească eternitatea. Nefericită ar fi viaţa noastră de fiinţă cugetătoare, care aspiră, care gândeşte, care iubeşte, dacă viaţa s-ar reduce doar la atât cât ne dă pământul, dacă nu ne-ar aştepta cerul, infinitul, ...
PĂSĂRILE CEREŞTI Părintele Arsenie Boca
Împărăţia Cerurilor, comprimată într-o sămânţă mică, a luat-o un Om, şi-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, şi s-a făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. Împărăţia Cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai „în grija ...
PRAZNICUL VIEŢII Fericitul Trifon Turkestanov
Tu m-ai adus în această viaţă, ca într-un rai încântător. Am văzut cerul ca pe-un potir adânc şi albastru, în azurul căruia glasul păsărilor răsună; am auzit freamătul dătător de pace al pădurii şi susurarea dulce-glăsuitoare a apelor; am gustat din poamele înmiresmate şi dulci şi din mierea plăcut aromată. Pe pământul Tău atât e de bine, a fi oaspete ...
PRIVIREA OMULUI Sfântul Vasile cel Mare
Animalele cele de pe pământ privesc spre pământ; dar omul, sadul cel ceresc, se deosebeşte de animale atât prin forma alcătuirii lui trupeşti, cât şi prin vrednicia sufletului său. Cum este forma animalelor cu patru picioare? Capul le este plecat spre pământ, privesc spre pântece şi urmăresc să-i facă pântecelui cu orice chip plăcere. Capul tău, însă, este ridicat spre ...