CURĂŢAREA POMULUI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un grădinar, când curăţă un pom – un măr sau altul asemenea –, îi taie vlăstarii şi ramurile netrebuincioase, care vlăguiesc pomul de puteri şi opresc roadele din creşterea lor sau care pot să-l şi usuce, de nu vor fi tăiate dintru început. Tot omul este asemenea unui pom şi dinlăuntrul său, din inimă, întocmai unor cioturi şi ...
ICOANA OMULUI PĂCĂTOS Sfântul Inochentie al Odessei
Aruncaţi-vă privirile asupra orişicărei grădini veţi voi: într-însa, cu sosirea primăverii, totul s-a înnoit, înfloreşte şi miroase frumos; iar unele ramuri şi unii arbori care în timpul iernii nu şi-au păstrat viaţa lăuntrică, acum sunt goi, uscaţi, morţi şi întunecă cu prezenţa lor strălucirea celorlalţi arbori. Primăvara a adus viaţă, îmbrăcăminte nouă şi podoabe pentru toată împărăţia plantelor. Unele rămân ...
LIVADA ÎN VREME DE IARNĂ Sfântul Ignatie Briancianinov
Mă uit la ramurile dezgolite ale pomilor şi acestea îmi vorbesc stăruitor prin tainica lor glăsuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revărsa bună mireasmă, ne vom împodobi cu flori şi roduri: cum dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primăverii lor?” Ele vor învia, se vor îmbrăca în trup în chip înnoit, vor ...
RĂDĂCINILE POMULUI Sfântul Sofronie Saharov
Mitropolitul Hierotheos Vlachos povesteşte astfel despre o întâmplare petrecută în anul 1978, când se afla în vizită la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex: „Într-o zi Părintele Sofronie m-a găsit în grădină şi mi-a arătat un pom zicându-mi: «Acest copac creşte încet, încet, înfigându-şi întâi rădăcinile foarte adânc. Aşa se întâmplă şi cu monahul, creşte şi progresează încet, încet ...