Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

DRAGOSTEA DEPLINĂ   Sfânta Elisabeta de la Pasărea

Atunci când un creștin ajunge la iluminare, creștinul acela nu mai trăiește voia proprie, ci voia lui Hristos. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”(Galateni 2, 20). Deci, tot ce face, tot ce spune, în orice împrejurare, creștinul trăiește nu pentru el, ci pentru ceilalți și pentru Hristos. Acesta este cel mai înalt mod de a trăi viața ...

GÂNDURI BUNE ŞI RELE   Sfântul Paisie Aghioritul

La începutul vieţii lui duhovniceşti, omul alungă gândurile rele prin meditaţia duhovnicească, prin rugăciune şi prin lupta lui jertfelnică. După aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu încetează şi gândurile bune şi vine iluminarea dumnezeiască. Mustrând răul, deseori nu iese nimic. Arătând binele, răul se mustră el singur. Ca mintea şi inima unui creştin luptător să se curăţească, trebuie ca ...