Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ATENŢIA   Sfântul Nectarie al Eghinei

Atenţia reprezintă concentrarea minţii asupra unui lucru aflat sub imperiul voinţei; în lipsa atenţiei, nenumărate obiecte trec prin faţa ochilor noştri fără a lăsa nici o impresie. Prin atenţie omul receptează impresia lăsată de imagini, îşi concentrează mintea pentru a înţelege sau a pricepe şi cu ajutorul gândirii află care sunt calităţile sau însuşirile acestora. Prin intermediul atenţiei se vădeşte puterea ...

KITSCH-UL INIMII   Sfântul Ioan din Kronstadt

Inima care se consumă din cauza obiectelor de folosinţă zilnică, mai cu seamă atunci când le strângem peste măsură, părăseşte pe Domnul, Izvorul vieţii şi al liniştii, şi de aceea se lipseşte de viaţă, de linişte, de lumină şi de putere. Când începe să se căiască, lăsând deoparte preocuparea deşartă faţă de lucrurile pieritoare şi se întoarce din nou spre ...

ŞTIINŢA   Sfântul Nectarie al Eghinei

Ştiinţa este creaţia şi avuţia intelectului uman; acesta, îmboldit de o curiozitate înnăscută faţă de iubirea de cunoaştere, cercetează şi observă toate obiectele care-i cad sub simţuri cu dorinţa de a le cunoaşte şi a clasifica trăsăturile specifice. Mulţimea şi varietatea cunoştinţelor dobândite îl constrâng să le împartă în omogene sau eterogene şi să le aşeze într-o ierarhie, ca prin ...