
TAINA FERICIRII Fericitul Trifon Turkestanov
Fericit va fi cel ce va gusta din Cina cea de taină în Împărăţia Ta; dar Tu încă de pe acum, de pe pământ, împărtăşitu-m-ai dintru această fericire. De-atâtea ori, cu dreapta cea Dumnezeiască, pusu-mi-ai înainte Sângele şi Trupul Tău, şi eu, cel de păcate covârşit, primind acele Daruri Sfinte, simţeam a Ta iubire ce-i de negrăit şi mai presus ...

TAINA MUZICII Compozitorul Arvo Pärt
Pentru mine, cea mai mare valoare a muzicii e dincolo de culoarea sonoră. Timbrul deosebit al instrumentelor este o parte a muzicii, dar nu cea mai importantă. Aceasta este capitularea mea în faţa tainei muzicii: muzica trebuie să existe prin ea însăşi… Două, trei note. Taina trebuie să fie prezentă, independent de fiecare instrument. Cântarea gregoriană mi-a arătat că în ...
UNIREA CU DUMNEZEU Sfântul Nicolae Cabasila
Pe cât este de negrăită bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi şi cu cât covârşeşte dragostea Lui faţă de oameni, încât amuţeşte şi limba a mai grăi „pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea” – tot pe atâta de neîntrecută şi neajunsă este şi unirea duhovnicească a credincioşilor cu Dumnezeu, încât mintea nu poate născoci nimic ca să se poată ...

VESTIREA PRIMĂVERII Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că primăvara ierburile răsar din pământ şi îşi desfac frunzele, florile şi roadele; şi pomii, de asemenea, încep să înverzească, să înflorească şi să rodească, deşi în timpul iernii în ei nu se întrezărea viaţa, păreau a fi neroditori şi aproape că nu se osebea un pom de altul. Primăvara este închipuirea Învierii morţilor. 1) Crede că aşa se ...
VIAŢA ÎNFLORITOARE Sfântul Nicolae Cabasila
Botezul este cel care ne dă însăşi fiinţa şi trăirea noastră întru Hristos, căci până nu primesc această taină, oamenii sunt morţi şi plini de stricăciune şi abia prin ea păşesc la viaţă. La rândul ei, Ungerea cu Sfântul Mir desăvârşeşte pe noul născut la viaţa Duhului, întărindu-i puterile de care are lipsă aici pe pământ. Iar Dumnezeiasca Împărtăşanie susţine această viaţă, ...