
CORPUL OMENESC Sfântul Ioan din Kronstadt
Corpul omului este alcătuit din stihii telurice: lumină, căldură, aer, apă, pământ. În aceste elemente se va descompune după moarte. Lumina şi căldura se vor integra luminii şi căldurii, aerul – aerului, apa – apei, pământul – pământului. Suntem alcătuiţi pentru a ne descompune. Slavă creaturii Tale, Doamne! Să înţelegem şi să ţinem minte cât suntem de singuri şi de ...

RÂNDUIELILE ARTISTULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
După ale cui rânduieli şi legi se săvârşeşte zămislirea, formarea şi creşterea trupului omenesc în pântecele mamei, maturizarea lui şi ieşirea la lumină a organismului omenesc deplin? După ale cui rânduieli sunt consumate mâncarea şi băutura, sunt potolite foamea şi setea, se săvârşeşte hrănirea trupului nostru? Cine a gândit şi a zidit aşa o minunată felurime a nenumăratelor roade gustoase ...

TRUPUL NOU Sfântul Luca al Crimeei
Semănată în pământ, îngropată fiind, sămânţa putrezeşte, încetează să mai existe ca sămânţă, însă din ea va creşte ceva mult mai mare, mult mai desăvârşit atât ca şi complexitate, cât şi ca formă. Dumnezeu îi dă o nouă formă şi frumuseţe şi o viaţă plină de folos şi desfătare. Trupul omenesc este îngropat în pământ şi încetează să mai existe ca ...