ROUA

Dincolo de îngrădirea mănăstirii, înspre apus, se întindea o pajişte largă. Pe atunci ea era acoperită cu iarbă deasă şi fragedă, cu flori sălbatice felurite, care înfloreau fără nici o grijă şi răspândeau o bună mireasmă, fiind în deplină slobozenie şi în largul lor. În ziua aceea s-a pogorât peste ele belşug de rouă. Nenumăratele ei picături se întrezăreau pe fiecare floare, pe orice tulpină sau frunză măruntă, şi în orişicare dintre picături se oglindea foarte desluşit soarele; fiece picătură răspândea raze aidoma cu cele ale soarelui. Poiana arăta ca un covor întins de catifea, peste care, prin verdeaţa deasă şi plină de lumină, o mână îmbelşugată a risipit o mulţime nemărginită de pietre preţioase multicolore, cu minunate nuanţe şi jocuri de lumină, cu raze şi cu strălucire. Era ca şi cum ar fi spus cineva: „Priveşte! Soarele este pe deplin înfăţişat în fiecare smerită, dar şi curată, picătură de rouă: asemenea şi Hristos este prezent şi ni Se dăruieşte în întregime la Sfânta Cină, în fiecare biserică creştin-ortodoxă. El împărtăşeşte lumină şi viaţă celor care se fac părtaşi Lui şi care, unindu-se cu Lumina şi Viaţa Dumnezeiască, devin ei înşişi strălucire şi viaţă. Întocmai şi picăturile de rouă, primind în sine razele soarelui, încep ele însele să răspândească lumină aidoma cu cea a soarelui”. Dacă astrul cel material şi vremelnic – creaţie a Ziditorului, Care, fără de osteneală, într-o singură clipită l-a adus întru existenţă – se poate oglindi deodată în nenumărate picături de apă, atunci de ce oare n-ar putea Însuşi Ziditorul Cel Atotputernic şi Omniprezent să fie pe de-a-ntregul de faţă prin al Său Preasfânt Trup şi Sânge, prin Dumnezeirea Sa unită cu acestea, să fie de faţă, în acelaşi timp, în nenumărate biserici unde, prin voia şi porunca Sa, Atotfăptuitorul şi întru tot Sfântul Duh este chemat să Se pogoare asupra pâinii şi vinului, spre a săvârşi Taina cea mai mare, cea mai izbăvitoare şi cea mai de nepătruns?