
BOGĂŢIA ŞI SĂRĂCIA Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că un oarecare purtând o însemnată vrednicie ajunge mai apoi să fie om de rând, din bogat – sărac lipit pământului, din sănătos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din stăpân devine slugă. Preschimbările acestea ne arată desluşit că viaţa noastră pe pământ este nestatornică, deşartă, plină de nevoi şi jalnică, fiind semn că noi ...

CALEIDOSCOPUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Tu eşti acelaşi (Psalmul 101, 28), se spune despre firea neschimbătoare a lui Dumnezeu. O, dacă şi tu, omule, ai rămâne neschimbat, azi, mâine şi poimâine şi aşa mai departe şi nu te-ai preface într-o mie de feluri, ca un caleidoscop! O, dacă ai rămâne şi tu mereu acelaşi, paşnic, bun, simplu, amabil, răbdător, iubitor de muncă, binevoitor, generos! Ai ...

CÂLŢII ŞI FOCUL Părintele Arsenie Boca
Toţi călugării care pentru neapărată trebuinţă au mers prin oraşe au simţit trebuinţa ocrotirii lui Dumnezeu. Rugăciunile celor din mănăstire i-au însoţit ca o mână de apărare. Un drum în lume îţi face dovada statorniciei în calea cea duhovnicească. De altfel nici nu se trimit din mănăstire decât cei mai statornici în călugărie. În ce constă primejdia? Firea omenească a ...

CRÂMPEIE DE SUFLET Arhiepiscopul Iustinian Chira
Cuvintele sunt doar crâmpeie, frânturi ce ca un ecou răzbat în afară din adânc, dincolo, dintr-o lume vastă, un univers întreg ce se află în fiecare din noi. Ce poate reda în afară poetul din poezia ce se află în el? Ce poate nota compozitorul din armoniile ce inima lui, sufletul, urechea lui le aude neîncetat şi undeva adânc în ...

CUFUNDĂ-TE ÎN CLIPĂ Compozitorul Arvo Pärt
Rămâi, cufundă-te în clipă, ţine-o cu hotărâre şi trăieşte în ea ca în veşnicie. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

FRUNZIŞUL Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că pomul îşi leapădă iarna frunzişul său, iar primăvara, fiind încălzit de soare, îşi desface mugurii din nou. Mulţi oameni fac asemenea. Atunci când sunt răpuşi de iarnă, de frigul necazurilor şi al nenorocirilor, ei îşi leapădă poftele şi parcă se străduiesc să se căiască şi să le facă pe toate după buna plăcere a lui Dumnezeu. Însă atunci ...

LUCRARE UŞOARĂ Avva Matoi
Voiesc nevoinţă uşoară si statornică, decât cea care este ostenicioasă din început şi degrab se curmează. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

LUMEA VICLEANĂ Sfântul Teofan Zăvorâtul
În lume – această mare a păcatelor – toate zilele mele s-au scurs zadarnic: viaţa mea a trecut fără să îmi aducă vreun folos; am uitat chiar şi de ziua morţii; m-am învârtit în deşert şi mi-am adunat sarcină de păcate, snopi de neghine, care sunt sortiţi arderii. Şi iată, plânsul şi suspinarea mă aşteaptă pe acel tărâm plin de ...

LUNA Sfântul Vasile cel Mare
Mare este şi corpul lunii! După soare este cel mai luminos astru. Dar mărimea lunii nu rămâne văzută totdeauna, că uneori cercul ei este întreg, iar alteori se vede cu lipsuri şi împuţinată; arată lipsă în cealaltă parte a ei; că o parte a ei se umbreşte când creşte, iar o altă parte a ei se ascunde când descreşte. O pricină ...

NESTATORNICIA BOGĂŢIEI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că o floare grabnic se ofileşte la arşiţă sau la ger sau că fumul şi spuma valurilor în scurt răstimp se fac nevăzute. Asemenea şi avuţia, cinstea şi slava lumii acesteia n-apucă bine să se ivească şi să se arate, că printr-o năvălire a morţii sau a unei furtuni de necazuri, toate dispar de parcă nici n-ar fi fost. ...