
APA CARE ÎMPROSPĂTEAZĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Cuvintele de mântuire, scrierile Sfinţilor Părinţi, rugăciunile şi mai cu seamă cuvintele Cuvântului Ipostatic Însuşi sunt cu adevărat apă vie. Apa este curgătoare, cuvântul curge şi el ca apa. Apa împrospătează şi dă viaţă trupului; cuvintele de mântuire dau viaţă, umplu sufletul de pace şi bucurie sau de umilinţă şi zdrobire a inimii, pentru păcate. + + + + + + ...

BALOANE DE SĂPUN Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum curge timpul fără să se oprească, şi trupul meu, atâta vreme cât este în viaţă, se schimbă mereu şi se trece, precum şi lumea întreagă se trece – după cum arată modul cum evoluează – de parcă s-ar grăbi spre un sfârşit prestabilit, asemenea unei jucării puse în mişcare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil? ...

CÂRTIŢELE Sfântul Ioan din Kronstadt
Poartă-ţi de grijă, fii atent la patimile tale, îndeosebi atunci când eşti la tine acasă, unde ele ies nestânjenite la vedere, precum cârtiţele când se simt neameninţate. Când nu suntem în mediul nostru de acasă, patimile caută de obicei să se ascundă sub o mască mai respectabilă, iar acolo nu mai avem posibilitatea să punem pe fugă aceste cârtiţe negre ...

DIMINEAŢA Sfântul Ioan din Kronstadt
Fiinţa lăuntrică a omului, liberă de zădărniciile acestei lumi, de bezna în care o ţine firea cea trupească, nelegată în vreun fel de ispitele celui rău, pare a se bucura de o libertate mai mare dimineaţa, îndată după trezirea din somn; atunci ea arată precum peştele care se aruncă uneori vesel deasupra luciului apei. În restul timpului ea pare să ...

DOUĂ FELURI DE SEMINŢE Sfântul Ioan din Kronstadt
Viaţa ta sufletească se împarte în mod distinct în două stări, între care există o profundă deosebire. O stare este aceea care înseamnă pace, bucurie, inimă largă şi deschisă; o alta e cea în care domină suferinţa, spaima, iar sufletul se simte în strâmtorare. Cea dintâi stare este rezultatul acordului desăvârşit dintre suflet şi legile Creatorului. La originea celei de ...

ISPRAVA TRUPULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Nefireasca dominaţie a cărnii asupra spiritului se explică printre altele şi prin aceea că spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenţă îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh şi-n adevăr. Într-adevăr, trăim adesea ...

NISIPUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Vicleanul diavol caută să ne împrăştie rugăciunea cum ai împrăştia o mână de nisip, după cum şi cuvântul ei l-ar dori să fie tot ca nisipul, neînchegat, fără vlagă, adică lipsit de văpaia inimii. De asemenea, rugăciunea poate fi ca o casă construită pe nisip sau ca o casă construită pe stâncă. Construiesc pe nisip cei ce se roagă fără ...

SĂRUTUL FLORILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Cine dă culorile cele mai delicate şi care se potrivesc cel mai bine, cine dă formă perfectă şi chip ales celor fără de chip, materiei amorfe a pământului, cine dă florilor forme fără seamăn? Atoatefăcătorule, dă-ne nouă să putem săruta în florile pământului înţelepciunea, bunătatea şi atotputernicia Ta! + + + + + + + + + + + + + ...

TERMOMETRUL Sfântul Ioan din Kronstadt
Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul faţă de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracţia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun şi drept. Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutaţii în sine însuşi, în sensul ...