Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

NĂZUINŢA SPRE LUMINĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aici pe pământ, toate năzuiesc spre lumina soarelui, a lunii sau a focului, şi nu vor, le e urât şi tânjesc când se află în întuneric; dar marea majoritate a oamenilor nu caută lumina veşnică a Împărăţiei Cerurilor şi nu se înspăimântă de întunericul veşnic şi de nepătruns; ba chiar multora le place să fie în întunericul păcatului, şi nu ...

NECUVIINŢA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Cine este necuviincios cu oamenii va fi necuviincios şi cu Dumnezeu. Respectă în om chipul lui Dumnezeu, măreţia şi splendoarea sa nepreţuită, rabdă cât poţi de mult greşelile şi rătăcirile omului căzut, pentru ca şi Domnul să ţi le rabde pe ale tale. Vrăjmaşul neamului omenesc şi al lui Dumnezeu, nefiind în stare să-şi verse răutatea asupra lui Dumnezeu, caută ...

NEGURA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Grija faţă de cele ale vieţii materiale acoperă asemenea unei neguri orizontul sufletului, întunecă ochii inimii, leagă sufletul. Tu nu te îngriji de nimic, lasă toată grija şi toată preocuparea pe seama Domnului, aşa cum ne învaţă Apostolul purtător de duh. Să nu-ţi pară rău de ceea ce dai altuia. Acestea sunt o arvună ale noilor şi marilor îndurări ale ...

NEÎNCHIPUIT DE FRUMOŞI   Sfântul Ioan din Kronstadt

În veacul ce va să fie, fericirea noastră va odrăsli din uimirea de a-i vedea dintr-o dată pe Sfinţi, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumoşi, strânşi în miriade de cete, alcătuite perfect, în ordinea ierarhiilor cereşti; din uimirea de a vedea sfinţii, pe oamenii lui Dumnezeu buni şi simpli, din toate veacurile, prooroci, apostoli şi pe toţi ceilalţi, dar mai ...

NISIPUL AURIFER   Sfântul Ioan din Kronstadt

Când fratele tău va greşi în vreun fel faţă de tine, de pildă te va vorbi de rău, te va bârfi faţă de cineva, relatându-i aceluia spusele tale într-o formă denaturată, nu te supăra pe el, nu-l urî. Caută să vezi în el părţile bune, atâtea câte vor fi existând. Ca în fiecare om, ţine seama de ele cu dragoste, ...

NORII NEGRI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nu deznădăjdui atunci când deasupra sufletului ţi se adună norii iadului, unul mai negru decât altul, când răutatea drăcească, îndoiala, invidia, cârteala prind rădăcini în suflet. Fii convins că apariţia norilor negri la orizontul conştiinţei tale este inevitabilă, dar nu se întâmplă mereu şi nu poate dura prea mult, întocmai cum se întâmplă în natură cu norii de vreme urâtă; ...

NUMELE SFINŢILOR   Sfântul Ioan din Kronstadt

Numele Sfinţilor, alcătuit din sunete articulate, are însemnătate oarecum ca şi trupul Sfântului sau cu Sfântul însuşi… În mic, oarecum se răsfrâng în gura noastră fiinţele lumii de Sus şi ale celei de jos – şi asta prin credinţă, prin Duhul Sfânt, Singurul Care este, Care pretutindeni este şi toate le plineşte. Când îi chemăm pe Sfinţi în rugăciune, a le ...

OBOSEALA LA RUGĂCIUNE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede. De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea. Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în stare să staţi trei zile ...

OCEAN DE APE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Aşa cum pe pământ există belşug de ape, la îndemâna celor însetaţi, care vin la ele şi le folosesc în dar, aşijderea şi Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovniceşti; vino la El şi adapă-te de toate cele duhovniceşti, plin de adevărată, neînfricată, puternică credinţă. Soarbe din toată inima şi te vei adăpa cu apa vieţii, cu iertarea păcatelor, ...

OCHII PLINI DE LUMINĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

Tu contempli icoana Mântuitorului şi vezi că El te priveşte cu ochii plini de lumină. Această privire este imaginea privirii pe care el o revarsă în chip real asupra ta, cu ochii Săi mai strălucitori decât soarele. El, Care vede fiecăruia gândurile, aude îngrijorările şi suspinurile inimii tale. Icoana este o imagine; ea reprezintă prin trăsături şi simboluri ceea ce nu ...