SECETA SUFLETEASCĂ

Dar primăvara duhovnicească se aseamănă cu cea a naturii şi prin lucrurile care o desfigurează şi-i dau o vedere urâtă şi neplăcută. În timpul primăverii, seceta şi ploile peste măsură strică foarte mult, căci şi într-un caz şi în celălalt plantele suferă, rodurile viitoare sunt ameninţate şi unii arbori pier cu totul. Se întâmplă o asemenea secetă şi în timpul primăverii duhovniceşti, când sufletul e lipsit de roua cea Sus, care se pogoară de la Duhul lui Dumnezeu. Însă omul se lipseşte de această înrourare când se împuţinează în el dorinţa lăuntrică a inimii către rugăciune, care atrage ploaia cea binefăcătoare a harului Duhului Sfânt. Lipsa de ploaie adesea e împlinită prin udare. Aceasta poate avea loc şi când e vorba de reînnoirea duhovnicească. Aşadar udă pământul cel învârtoşat al inimii tale cu lacrimile pocăinţei, până când, ca o ploaie bogată, va cădea asupra sufletului tău harul Preasfântului Duh. Această apă preţioasă adesea lipseşte din fântâna inimii – într-o asemenea împrejurare aruncă-te la pământ şi roagă-te să se deschidă stăvilarele inimii; rugăciunea umilită încă te va răcori ca o ploaie căzută la vreme potrivită.