Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

PRIMĂVARA DUHOVNICEASCĂ

Sfântul Inochentie al Odessei   pro(a)dus oferit din data de 10 iunie 2013

Dar primăvara duhovnicească se aseamănă cu cea a naturii şi prin lucrurile care o desfigurează şi-i dau o vedere urâtă şi neplăcută. În timpul primăverii, seceta şi ploile peste măsură strică foarte mult, căci şi într-un caz şi în celălalt plantele suferă, rodurile viitoare sunt ameninţate şi unii arbori pier cu totul. Se întâmplă o asemenea secetă şi în timpul primăverii duhovniceşti, când sufletul e lipsit de roua cea Sus, care se pogoară de la Duhul lui Dumnezeu. Însă omul se lipseşte de această înrourare când se împuţinează în el dorinţa lăuntrică a inimii către rugăciune, care atrage ploaia cea binefăcătoare a harului Duhului Sfânt. Lipsa de ploaie adesea e împlinită prin udare. Aceasta poate avea loc şi când e vorba de reînnoirea duhovnicească. Aşadar udă pământul cel învârtoşat al inimii tale cu lacrimile pocăinţei, până când, ca o ploaie bogată, va cădea asupra sufletului tău harul Preasfântului Duh. Această apă preţioasă adesea lipseşte din fântâna inimii – într-o asemenea împrejurare aruncă-te la pământ şi roagă-te să se deschidă stăvilarele inimii; rugăciunea umilită încă te va răcori ca o ploaie căzută la vreme potrivită.

Pentru primăvara firească este hotărât un anumit timp al anului – ea nu poate avea loc nici toamna, nici în mijlocul iernii. Pentru primăvara duhovnicească, însă, nu există un timp hotărât – ea poate fi veşnică şi, de asemenea, ea poate începe întotdeauna când sufletul păcătos se întoarce la Dumnezeu. Aceasta poate bucura şi da nădejde sufletelor păcătoase, care încă nu s-au cufundat în noroiul păcatului până într-atât încât să nu se mai gândească deloc la mântuirea lor.

După primăvara firească întotdeauna urmează vara – nimeni nu poate schimba această rânduială întocmită de Dumnezeu. După primăvara duhovnicească, însă, poate urma iarăşi iarna, şi încă o iarnă din cele mai aspre, de îndată ce sufletul, neîngrijindu-se deloc de sine, amărăşte harul Duhului Sfânt, care-l înnoise şi înviase, se întoarce de la faţa cea întru tot sfântă a lui Dumnezeu şi se cufundă în negura cea întunecată a păcatului. Fără îndoială, numai omul care a cunoscut şi a încercat asupra sa puterea harului lui Hristos, care a gustat din bunătatea cuvântului lui Dumnezeu şi a trăit o viaţă sfântă, poate să-şi amintească bine îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cel ce stă, să privegheze ca să nu cadă!” (1 Corinteni 10, 12).

Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 46-47, 49-50.