Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

SPECTACOL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Căutaţi spectacol? În biserică, în dumnezeieştile slujbe aveţi un spectacol fără seamăn, spectacolul întregii vieţi pământeşti a Dumnezeului-Om, din clipa când a fost înfăşat în scutece, prunc fiind şi culcat în iesle, continuând cu viaţa Sa ascunsă de dinainte de ieşirea la propovăduire şi cu viaţa Sa publică, de slujire a lumii, viaţă plină de iubire, de înţelepciune, de minuni, ...

STĂRUINŢA CĂLĂTORULUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că aceia care râvnesc să ajungă într-un oraş sau într-un alt loc oarecare nu stau, ci merg cu stăruinţă pe acel drum care îi duce într-acolo. Asemenea şi cei ce se silesc a ajunge în cetatea cerească, Ierusalimul cel de Sus, nu zăbovesc, ci săvârşesc calea ce-i poartă spre acel oraş, adică merg pe cărările evlaviei, unde le este ...

ŞTIINŢA SUPREMĂ   Sfântul Ioan din Kronstadt

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă eşti elev sau student la vreo instituţie de învăţământ, sau funcţionar, sau ofiţer la indiferent ce armă, sau tehnolog, pictor, sculptor, industriaş, maistru de atelier, adu-ţi aminte ...

TAINA CREŞTINĂTĂŢII   Părintele Arsenie Boca

Mântuitorul nostru nevăzut se îmbracă cu noi, şi pe noi ne îmbracă cu Sine: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat! (Galateni 3, 27). Fiecare dintre noi, ori ştim, ori nu ştim, ori credem, ori nu credem, purtăm pe Hristos Iisus şi pe Duhul cel Sfânt în temelia făpturii noastre celei duhovniceşti. Hristos Iisus Cel cu Cruce, este aşadar ...

TEMELIA PORUNCILOR   Avva Ioan cel Pitic

Avva Ioan cel Pitic zicea: „Nu se poate zidi o casă de sus în jos, ci de la temelie către acoperiş”. Îl întreabă: „Ce înseamnă aceasta?”. El răspunde: „Temelia este aproapele, pe care trebuie să-l câştig şi să-i fiu de folos mai întâi. De el atârnă toate poruncile lui Hristos”. + + + + + + + + + + ...

TEMELIA VIEŢII LĂUNTRICE   Sfântul Paisie Aghioritul

Toată viaţa duhovnicească este temeluită pe gând. La oamenii de astăzi găseşti orice în afară de gânduri bune, care sunt atât de rare. Boala cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile deşarte ale oamenilor, care poartă neliniştea lumească. Şi vindecarea o dă Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar să se pocăiască şi să se întoarcă către Acesta. Gândurile bune aduc sănătatea ...

TEOLOGIA ADEVĂRATĂ   Sfântul Sofronie Saharov

Theologia academică nu este îndestulătoare pentru mântuire. Citiţi mai cu seamă pe părinţii nevoitori. Acolo veţi învăţa adevărata atitudine a minţii şi a inimii când este vorba de Dumnezeu. Rugăciunea curată nu se dă celor ce studiază mult. În acest sens, calea ştiinţei theologice nu este prea lucrătoare, şi rareori poate duce la rugăciunea curată. Theologia, de-Dumnezeu-cuvântarea, este starea duhului sub înrâurirea ...

TRATAMENTUL MEDICAL   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un om bolnav, care doreşte să se vindece, se dă întru totul voii doctorului său şi ţine rânduiala întocmită de acesta, pentru ca leacurile să lucreze fără de oprelişti. Noi toţi suntem din fire betegi duhovniceşte sau mai rău decât atât: fiind răniţi de moarte de tâlharul diavol, stăm vătămaţi în drumul lumii acesteia şi nicidecum nu ne ...

TRECEREA EUHARISTICĂ   Sfântul Sofronie Saharov

Întreaga Euharistie constă într-o „pomenire” – înţeleasă nu în sensul obişnuit, ca o reamintire doar, ci ca o intrare existenţială în lumea lui Hristos, în dimensiunile sale divine şi umane. Paştile noastre, şi prin urmare şi Euharistia noastră, sunt o trecere de pe pământ la cer, de la moartea în păcat spre veşnicia sfântă a Tatălui. + + + + + ...

VINDECAREA SUFLETEASCĂ   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că un om neputincios, care voieşte să se vindece, îi mărturiseşte şi îi arată doctorului boala sa şi-l roagă stăruitor să îl tămăduiască. Această întâmplare te învaţă că, de vreme ce voim şi noi să ne vindecăm de neputinţa noastră sufletească, trebuie să o mărturisim cu toată inima şi să I-o înfăţişăm lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tămăduitorul sufletelor ...