MORŢI ŞI VII Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică ...
NUNTA Sfântul Nicolae Velimirovici
Nunta este simbol al nunţii celei duhovniceşti, cununia sufletului cu Hristos, prin dragostea sufletului către El. Mireasă a lui Hristos sunt sufletele credincioşilor. Biserica cea nepătată este, de asemenea, Mireasă a Lui. Astfel, sufletul care nu se încununează cu dragostea lui Hristos se cunună cu patimile cele pământeşti şi cu demonii. Văduva simbolizează propriul suflet plin de întristare, despărţit de ...
NUNTA CEA TAINICĂ Sfântul Nicolae Cabasila
Legătura ce o fac cei doi soţi nu îi poate uni în aşa fel încât să trăiască numai unul pentru altul şi să nu fie decât un singur suflet, cum se întâmplă cu unirea dintre Hristos şi Biserică. De aceea, când dumnezeiescul Apostol al neamurilor vorbea despre căsătorie, zicând „taina aceasta mare este”, a trebuit să adauge imediat: „iar eu ...
OAIA RĂTĂCITĂ Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că o mioară care s-a rătăcit de turma ei aleargă, zbiară şi le caută pe celelalte, până când iarăşi le găseşte. Asemenea i se cuvine să facă şi creştinului aceluia care din nevrednicie şi neascultare s-a depărtat de turma oilor lui Hristos: să caute, să ceară, să bată şi să plângă, până când se va alătura acestora din nou; ...
PATRIA Sfântul Ioan din Kronstadt
Iubeşte-ţi patria pământească şi pe părintele ei. Ea te-a educat, te-a instruit, te-a făcut să însemni ceva printre oameni, ţi-a dat respectul ce ţi se cuvine, îţi dă de toate. Dar trebuie să-ţi iubeşti cu deosebire patria cerească, pe Părintele veacului ce va să vină; acea patrie este, de bună seamă, mult mai scumpă şi mai vrednică de cinstire decât ...
ROADELE MUZICII Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Unii cred că nu pot exista opere de artă dedicate lui Hristos în afară de cele create în Biserică. Nu sunt pe deplin de acord cu aceştia. Desigur, Biserica este păstrătoarea învăţăturii lui Hristos şi locul prezenţei Sale vii, dar Biserica nu trebuie să caute să-L „privatizeze” pe Hristos sau să-L declare „proprietatea” ei. Nu trebuie să repetăm greşelile Bisericii ...
ROUA Sfântul Ignatie Briancianinov
Dincolo de îngrădirea mănăstirii, înspre apus, se întindea o pajişte largă. Pe atunci ea era acoperită cu iarbă deasă şi fragedă, cu flori sălbatice felurite, care înfloreau fără nici o grijă şi răspândeau o bună mireasmă, fiind în deplină slobozenie şi în largul lor. În ziua aceea s-a pogorât peste ele belşug de rouă. Nenumăratele ei picături se întrezăreau pe ...
RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ Arhiepiscopul Iustinian Chira
Această rugăciune este temelia cultului Bisericii lui Hristos. Numai un Dumnezeu putea să-i înveţe pe oameni o rugăciune atât de desăvârşită şi atotputernică: de o simplitate cutremurătoare, dar şi de o adâncime şi perfecţiune ameţitoare… ca într-un dumnezeiesc strop de lumină, în rugăciunea „Tatăl nostru” se cuprinde întreg universul spiritual şi material al omului. Această rugăciune a aprins sufletele tuturor ...
STATORNICIA CREDINŢEI Sfântul Ioan din Kronstadt
Cum trebuie să creadă în Hristos cel ce nu-şi îngăduie nici o clipă să pună la îndoială cele spuse de Domnul în Sfânta Evanghelie şi cele cuprinse în învăţătura curatei Sale Mirese – Biserica? Se cuvine să adune în inimă o credinţă atât de puternică, încât, păstrându-şi libera voinţă, să nu se lase cuprins nici o clipă de prefăcătorie şi ...
TAINA FERICIRII Fericitul Trifon Turkestanov
Fericit va fi cel ce va gusta din Cina cea de taină în Împărăţia Ta; dar Tu încă de pe acum, de pe pământ, împărtăşitu-m-ai dintru această fericire. De-atâtea ori, cu dreapta cea Dumnezeiască, pusu-mi-ai înainte Sângele şi Trupul Tău, şi eu, cel de păcate covârşit, primind acele Daruri Sfinte, simţeam a Ta iubire ce-i de negrăit şi mai presus ...