
ARTA MĂRTURISITOARE Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Cultura poate fi purtătoare de evlavie creştină. În Rusia, în anii sovietici, când literatura religioasă era inaccesibilă, oamenii au învăţat despre Dumnezeu din lucrările clasicilor ruşi. Era cu neputinţă să cumperi sau să găseşti la bibliotecă scrierile Sfântului Isaac Sirul, însă am avut acces la scrierile stareţului Zosima din Fraţii Karamazov, care au fost inspirate de lucrările Sfântului Isaac. Literatura, ...

COMPOZITORII Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Adevărata întoarcere a compozitorilor apuseni spre sfera credinţei s-a petrecut doar la sfârşitul secolului XX, când, în locul zgomotului disonant, fără formă, al muzicii aleatorii şi al tăcerii lipsite de conţinut, a apărut o nou-gândită armonie pentru tăcerea spirituală absolută a minimalismului muzical. Ceea ce se aştepta cel mai puţin în artă era o renaştere religioasă, dar tocmai aceasta a ...

DUMNEZEU ŞI MUZICA Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Calea către credinţa creştină începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu mai degrabă decât cu recunoaşterea adevărurilor dogmatice ale Bisericii. Creştinismul este o religie concentrată pe Omul viu, o persoană istorică. Persoana acestui Om atrage într-un chip uimitor. Se poate foarte bine ca o compoziţie pe un subiect evanghelic, chiar scrisă de un om nu din Biserică, să fie ...

MUZICA LUI ARVO PÄRT Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Arvo Pärt este un compozitor a cărui operă vizionară este motivată religios de limbajul muzicii sale, înrădăcinat în Tradiţia Bisericii. Pärt este nu numai un creştin ortodox credincios, ci şi un om al Bisericii angajat, care trăieşte o intensă rugăciune şi viaţă spirituală. Bogăţia experienţei sale duhovniceşti lăuntrice dobândite prin trăirea Tainelor Bisericii este pe deplin reflectată în muzica sa, ...

PUTEREA CREATOARE A ARTISTULUI Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Artistul, compozitorul, scriitorul şi reprezentantul oricărei profesii creatoare poate, prin măiestria sa artistică, să-L slăvească pe Făcător. Dacă puterea creatoare este închinată lui Dumnezeu, dacă persoana creatoare îşi pune străduinţa întru slujirea oamenilor, dacă propovăduieşte idealuri spirituale înalte, atunci lucrarea lui poate să fie spre mântuirea lui şi spre cea a mii de oameni din jurul lui. Dacă însă ţelul ...

ROADELE MUZICII Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Unii cred că nu pot exista opere de artă dedicate lui Hristos în afară de cele create în Biserică. Nu sunt pe deplin de acord cu aceştia. Desigur, Biserica este păstrătoarea învăţăturii lui Hristos şi locul prezenţei Sale vii, dar Biserica nu trebuie să caute să-L „privatizeze” pe Hristos sau să-L declare „proprietatea” ei. Nu trebuie să repetăm greşelile Bisericii ...

TINERII ŞI MUZICA CLASICĂ Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Sunt pe deplin conştient de numărul neînsemnat de tineri care ascultă muzică clasică, în vreme ce aproape toţi ascultă muzica la modă. Consider că aceasta este o adevărată tragedie. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...