CAPUL ŞI MĂDULARELE Sfântul Nicolae Cabasila
E drept că şi mădularele unui trup sunt unite cu capul, (doar prin această unire şi trăiesc, căci în clipa în care această unire s-ar strica, şi capul şi mădularele ar pieri), cu toate acestea, mădularele credincioşilor par că se leagă mai strâns de Domnul Hristos decât de capul lor firesc; mai mult viază prin Fiul Domnului decât prin buna ...
DE NETÂLCUIT Sfântul Nicolae Cabasila
Însuşi Domnul Hristos, Care veşnic e printre noi, sădeşte în suflet în chip neînţeles rădăcinile vieţii duhovniceşti. Căci, într-adevăr, Domnul este întotdeauna de faţă şi ajută la creşterea acestor rădăcini de viaţă, care tot de mâna Lui sunt sădite. Se înţelege, El nu-i de faţă în mijlocul nostru aşa cum a fost când era pe pământ, cu acelaşi fel de ...
DIZOLVAREA Sfântul Ioan din Kronstadt
Se pot oare lipsi frunzele de copac, iar copacul să se lipsească de pământ, de aer, de apă şi de căldură? Nici sufletul nu poate exista fără Dumnezeu, fără Fiul Său, fără Duhul Său. Dumnezeu îmi este viaţă, lumină, putere, apă, hrană. El mă poartă aşa cum o mamă îşi poartă în braţe pruncul. Şi chiar mai mult: mă poartă ...
FABRICA LUMINII Sfântul Nicolae Cabasila
Dacă, cu ajutorul Sfintelor Taine, vor putea avea parte la Ziua Judecăţii de Însuşi Fiul lui Dumnezeu cei care L-au iubit şi au auzit de la El aceeaşi învăţătură pe care I-o dăduse Lui Tatăl, apoi nu e mai puţin adevărat că, pentru aşa ceva, ei trebuiau să se fi împrietenit cu Domnul şi să-şi fi dobândit urechi pentru El ...
LUCRUL REGĂSIT Sfântul Ioan din Kronstadt
Cât de plăcut îţi este şi cât de mult te bucuri când dai peste un obiect folositor şi de preţ, pe care l-ai rătăcit, considerându-l pierdut! Ai fi gata să sari în sus de bucurie. Închipuie-ţi cât de plăcut îi este Părintelui ceresc când îl regăseşte pe unul dintre copiii săi, un om, chip viu al lui Dumnezeu, un păcătos ...
MAMA ŞI COPILUL Arhiepiscopul Iustinian Chira
O mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi rugăciune. Acestea sunt primele daruri pe care o mamă, o femeie creştină, le poate face copilului ei. Cântecul de leagăn şi rugăciunea, murmurate uşor, liniştesc şi dezvoltă în firea noului născut sentimente nobile şi curate. Mama şi copilul sunt două fiinţe care nu pot fi despărţite. Cine nu cinsteşte pe ...
RUGĂCIUNEA INIMII Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Această puternică rugăciune o poate rosti şi călătorul şi muncitorul de pe ogor, din fabrică sau din mină; şi copilul şi tânărul şi bătrânul. Prin această rugăciune noi putem curăţa văzduhul duhovnicesc. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
STRĂLUCIREA SOARELUI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi soarele care străluceşte plăcut şi luminează întreaga lume şi ne veseleşte. De la soarele acesta simţit ridică-ţi mintea către cel gândit, către veşnicul Soare al Dreptăţii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care îi luminează în chip minunat pe cei drepţi şi în veci îi va lumina şi-i va veseli, astfel încât ei înşişi „vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui ...