SIMŢUL GUSTULUI Sfântul Nectarie al Eghinei
Prin intermediul gustului suntem îndrumaţi spre alegerea alimentelor pe care le cunoaştem şi le clasificăm pe baza sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sărate şi astringente, acceptându-le pe cele plăcute şi respingându-le pe cele neplăcute. Înţelepciunea lui Dumnezeu a aşezat ca paznic credincios pe lângă acest organ de simţ organul mirosului, spre a ţine departe tot ceea ...
STRĂJUITORUL SUFLETULUI Fericitul Trifon Turkestanov
Prunc slab şi neajutorat născutu-m-am în lume, dar Îngerul Tău şi-a întins aripile pline de lumină, străjuitor făcându-se al leagănului meu. De-atunci dragostea Ta în toate căile îmi străluceşte şi minunat mă-ndrumă spre lumina veşniciei. Din cea dintâi zi până acum slăvite s-au vădit a fi îmbelşugatele daruri ale Proniei Tale. Cu toţi care-au ajuns a Te cunoaşte, strig către ...
SUSURUL APEI Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum curg râurile către mare, curg sufletele oamenilor către Dumnezeu. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
UN PUMN DE APĂ Sfânta Elisabeta de la Pasărea
Cât de mare este Împărăția lui Dumnezeu? Am găsit la unul dintre apostoli, asemănând-o cu o imensă întindere de apă. Imaginează-ți că ești în fața Oceanului Pacific, care este cea mai imensă întindere de apă de pe Terra. Te apleci, bagi mâna în ocean și scoți un pumn de apă. Observi că apa începe să curgă printre degete, până ce ...
VASUL OLARULUI Părintele Paisie Olaru
Să te laşi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului. Olarul, când vrea să facă o oală mai de preţ, o dă de două-trei ori prin foc, o căleşte şi o ciupeşte până se face după plăcerea lui. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
VINOVĂŢIA ÎN PROCENTE Arhimandritul Zaharia Zaharou
Trebuie să învăţăm să ne vedem propria greşeală, când ajungem la vreo neînţelegere, de pildă. Îmi amintesc că o pereche a venit la Părintele Sofronie – erau certaţi – şi era limpede că unul era mai vinovat decât celălalt. Şi Părintele Sofronie a întrebat-o pe soţie: „Cât la sută crezi că eşti de vină?” A răspuns: „Doar cinci la sută. ...
VINOVĂŢIA ÎN PROCENTE Sfântul Sofronie Saharov
Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală. Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi. + + + + + + + + + + + + + + + ...
VOINŢA ŞI DORINŢA Sfântul Nectarie al Eghinei
Voia/voinţa în om este puterea care domneşte şi dirijează, pe când dorinţa e cea care ascultă şi slujeşte. Voia/voinţa ocupă în relaţie cu dorinţa o poziţie asemănătoare celei pe care o ocupă sufletul faţă de trup. Voia/voinţa este puterea activă a sufletului prin care acesta este reprezentat în activitatea sa raţională. Cel ce voieşte exprimă prin acest act pretenţia raţională ...