ARTA DESĂVÂRŞITĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Liturghia este reprezentarea plastică, intuitivă prin diferite persoane, obiecte, cuvinte şi acte liturgice a naşterii, vieţii, învăţăturii, poruncilor, minunilor, proorocirilor, patimilor, răstignirii pe Cruce, morţii, Învierii şi înălţării la Ceruri a Începătorului credinţei noastre, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut. În timpul Liturghiei, El Însuşi participă nevăzut, Însuşi lucrează, săvârşeşte totul prin preot şi diacon, care nu sunt ...
AVIONUL SUPERSONIC Sfântul Sofronie Saharov
Naşterea duhovnicească a unui om generează zgomot puternic în lume, precum avionul care depăşeşte pragul sunetului. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
COMPOZITORII Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Adevărata întoarcere a compozitorilor apuseni spre sfera credinţei s-a petrecut doar la sfârşitul secolului XX, când, în locul zgomotului disonant, fără formă, al muzicii aleatorii şi al tăcerii lipsite de conţinut, a apărut o nou-gândită armonie pentru tăcerea spirituală absolută a minimalismului muzical. Ceea ce se aştepta cel mai puţin în artă era o renaştere religioasă, dar tocmai aceasta a ...
DATORITĂ SFINTELOR TAINE Sfântul Nicolae Cabasila
Datorită Sfintelor Taine – care vestesc moartea şi îngroparea Domnului – ne naştem şi noi la viaţa duhovnicească, cu ajutorul lor creştem în ea şi ajungem să ne unim în chip minunat cu Însuşi Mântuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfinte viem, ne mişcăm şi sântem, cum spunea Sfântul Pavel. + + + + + + + + + + + ...
GERURILE Sfântul Ioan din Kronstadt
Gerurile puternice, ca şi dezgheţurile bruşte arată limpede „în mic” că Domnul care a „compus” întreg universul poate, într-o clipă, dacă ar vrea, să-l şi „descompună”. Arată, de asemenea, că mările, lacurile, râurile pot să îngheţe, dar şi să se dezgheţe, că vegetaţia înfloreşte şi se dezvoltă primăvara şi vara, pentru ca toamna să se ofilească şi să se desfrunzească. ...
GRÂUL Sfântul Nicolae Velimirovici
Grâul semnifică ştiinţa cea dumnezeiască, ştiinţa lui Hristos. Sămânţa cea bună este opusă neghinei, care simbolizează sămânţa cea diavolească. „Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre grâu” (Matei 13, 25). Creştinii, care poartă întru sine pe Hristos Dumnezeu şi Îl sporesc pe El în sufletele lor până la seceriş, vor fi mântuiţi; în ...
INFINITUL MIC Sfântul Arsenie Boca
Iisus Hristos decide, în infinitul mic, ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare, care cuprind jumătate din numărul cromozomilor, şi nicidecum hazardul. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu; El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări ...
MEMORIA Sfântul Nectarie al Eghinei
Primul fenomen, care se naşte din capacitatea senzorială cu care e înzestrat sufletul, este memoria; memoria se defineşte ca păstrarea sub observaţie a semnului lăsat în suflet de impresie, în vederea dobândirii cunoaşterii. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
MEREU ÎNCEPUTUL Compozitorul Arvo Pärt
Veşnicia înseamnă că este mereu început, că începutul dăinuie de-a pururi. Minunea creaţiei stă în nesfârşitul ei, în neîncetata ei naştere din nou. Este de-a pururi început. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
NAŞTEREA OMULUI LĂUNTRIC Sfântul Nicolae Cabasila
Aici pe pământ se naşte prin durerile facerii omul lăuntric, omul cel nou, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, fiind ca un făt în pântecele maicii sale, iar după ce a prins formă deplină, se naşte aşa zicând a doua oară pentru cealaltă lume, desăvârşită şi neveştejită. Căci, după cum copilul trăieşte în pântecele maicii sale la întuneric, plutind şi ...