Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

PUTINŢELE SUFLETULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Orice fiinţă care poate primi de la Dumnezeu ceva deţine şi capacitatea de a recepta acel lucru şi de a-L înţelege pe Dumnezeu şi Revelaţia Sa dumnezeiască; omul, neputând primi de nicăieri altundeva ideea de Revelaţie, a primit-o şi o are de la Dumnezeu, deci este înzestrat cu capacitatea de a recepta, de a-L înţelege pe Dumnezeu şi este dăruit ...

STAREA IDEALĂ   Sfântul Nectarie al Eghinei

Prin raportarea la starea ideală omul se înalţă la dumnezeire, prin cuvânt [raţiune] înţelege care e relaţia sa cu Creatorul şi cu firea înconjurătoare, îşi află principiul cauzator şi absolut căruia îi atribuie toate trăsăturile absolute şi întreaga fericire absolută. Prin cuvânt pricepe măreţia lui Dumnezeu şi se străduieşte să-I aducă Acestuia închinare în virtutea admiraţiei nemărginite care i-o inspiră ...

SUFLETUL NEMURITOR   Sfântul Nectarie al Eghinei

Da, omule, Dumnezeu te-a făcut dumnezeu pe pământ! Cunoaşterea aceasta ţi-a fost sustrasă de păcat şi de îndepărtarea de Dumnezeu, care ţi-au întunecat limpezimea minţii tale de Dumnezeu văzătoare, te-au dus în rătăcire şi te-au aruncat în noroiul patimilor care fac strălucirea chipului lui Dumnezeu [din tine] inutilă. Da, omule, cunoaşte că eşti asemănare şi chip al lui Dumnezeu şi ...

SUPREMAŢIA SUFLETULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Supremaţia sufletului asupra trupului este confirmată şi de docilitatea cu care trupul este condus, jertfindu-se pe sine, la sacrificiul faţă de ideile abstracte ale sufletului. Această dominaţie a sufletului şi osândirea trupului la moarte de către suflet în vederea impunerii principiilor, ideilor şi concepţiilor sale ar fi cu totul de neînţeles dacă sufletul ar muri odată cu trupul; dar un ...

VEŞNICIA SUFLETULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Încrederea în nemurirea sufletului este singura putere care-l întăreşte pe om în lupta împotriva stăpânirii relelor amintite şi-l arată fiinţă liberă din punct de vedere moral prin ajutor şi sprijin dumnezeiesc; încrederea în nemurirea sufletului îl învaţă pe om să cinstească legile divine şi umane şi-l îndrumă pe calea adevărului, îndepărtându-i paşii de căile minciunii. Nemurirea sufletului şi încrederea în ...