Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ADEVĂRATA VIAŢĂ   Sfântul Nicolae Cabasila

Pruncii n-ajung în pântecele maicii lor nicicând măcar la simţământul şi la conştiinţa că trăiesc, câtă vreme creştinul are în decursul vieţii lui pământeşti destule semne despre viaţa de dincolo. Explicaţia stă în faptul că adevărata viaţă pentru făt nu este aceea din întunericul pântecelui mamei, ci pe el îl aşteaptă alta, cea viitoare. Doar acolo, în pântece, încă nu ...

AJUTORUL ÎNFRĂŢITOR   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi încă şi că o făptură o ajută pe alta, iar stihiile cele de sus ajută celor de jos. Soarele luminează şi încălzeşte văzduhul şi pământul, iar norii le adapă deopotrivă; văzduhul slujeşte drept suflare animalelor; pământul ne aduce hrană nouă şi dobitoacelor noastre. Toate acestea ne învaţă că noi, fiind făpturi cugetătoare, cu atât mai mult trebuie să ne ...

ASFINŢITUL SOARELUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că, atunci când apune soarele, se face întuneric şi beznă în lume şi nimic nu se vede, albul de negru nu se osebeşte şi cu neputinţă este a cunoaşte unde se află prăpastia sau drumul cel neted şi unde se găseşte pierzania sau locul ferit de primejdie. Cugetă dar ce întuneric se poate sălăşlui într-un suflet şi ce negură ...

BUCURĂ-TE DE LUMINĂ!   Sfântul Ioan din Kronstadt

Deşi Dumnezeu ne cunoaşte toate nevoile, rugăciunea ne este de trebuinţă pentru a ne lumina sufletul. Ţi-e bine să stai la soare, ţi-e cald, te bucuri de lumină. Aşa este şi când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încălzeşte şi te luminează. + + + + + + + + + + + + + + + + ...

BUNĂTĂŢILE TRUPULUI ŞI ALE SUFLETULUI   Sfântul Tihon din Zadonsk

Bună este lumina soarelui, a lunii şi a stelelor, dar este un bun material, care luminează trupul. Bun este aerul, dar este un bun material care însufleţeşte trupul. Bună este pâinea şi orice mâncare, dar sunt bunuri materiale care întăresc trupul. Bună este băutura, dar este un bun material care mângâie trupul. Bună este apa, dar este un bun material ...

CERUL ŞI PĂMÂNTUL   Sfântul Tihon din Zadonsk

Priveşti cerul care-i atât de minunat, înalt şi întins, împodobit cu felurite stele; soarele şi luna, care strălucesc, luminând întreaga lume; norii care, trecând prin văzduh dintr-o parte în alta şi asemănându-se cu nişte burdufuri, izvorăsc ploaie şi ne adapă grânele. Simţurile şi mintea îţi înfăţişează pământul cu tot ce-l umple: cu pomi şi ierburi, cu dobitoace şi fiare, cu ...

DARURILE FIRII ÎNCONJURĂTOARE   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că pomul îşi dăruieşte roadele atât stăpânului său, care îl curăţă, tăindu-i vlăstarii, cât şi străinilor; sau că fântâna îi adapă nu doar pe cei care o îngrijesc, ci şi pe cei ce-o pângăresc şi scuipă în ea, iar soarele luminează atât pentru cei ce se minunează de el, cât şi pentru cei care-l nesocotesc. Aşa sunt şi creştinii ...

DEZGHEŢUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Dezgheţul mărilor şi râurilor este o imagine a despărţirii sufletului de trup. Când apele sunt neacoperite de gheaţă, ele vin în contact cu aerul, care începe să le dezmierde şi cu soarele care începe să se scalde în ele. La fel, sufletele duhovniceşti eliberate de trupul lor, intră în contact cu Hristos, Care le împrospătează şi le luminează. Apele, cât ...

FELINARUL   Sfântul Ioan din Kronstadt

Mergeam să săvârşesc slujba Utreniei. Soarele răsărise şi îşi reflecta razele în sticla unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar şi de intens, încât trebuia să-ţi fereşti ochii, nu te puteai uita aşa cum nu te poţi uita la soare. Cugetam în sinea mea: dacă soarele creat, material, se reflectă cu o strălucire atât de intensă ...

FRUMUSEŢEA SOARELUI   Sfântul Vasile cel Mare

Dacă cele trecătoare sunt aşa de minunate, cum vor fi cele veşnice? Dacă cele văzute sunt atât de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevăzute? Dacă măreţia cerului depăşeşte măsura minţii omeneşti, ce minte omenească va putea descoperi natura celor veşnice? Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi atât de mare, dacă este iute în ...