
ADIEREA Sfântul Efrem Sirul
Adieri cu dreaptă socotinţă îi hrănesc pe cei cu dreaptă socotinţă, una te hrăneşte din belşug, alta te desfată, una îţi face faţa să strălucească, alta îţi dă veselie. Cine a mai găsit desfătare în acest chip, mâncând fără mâini, bând fără gură? având drept paharnic şi bucătar aceste dulci adieri. Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre! + + + + + ...

BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU Sfântul Nicolae Cabasila
În fața unui lucru împlinit, numai aceia care l-au dorit fierbinte se și pot desfăta deajuns. Cei care n-au dorit așa ceva nici nu pot gusta astfel de bucurii, căci cum te-ai putea bucura și desfăta de un lucru împlinit, dacă nu-i simțeai lipsa atunci când nu-l aveai? Întocmai așa e și în viața duhovnicească: nu poți dori și nici ...

CUNOAŞTEREA Sfântul Nectarie al Eghinei
Cunoaşterea este suma ideilor acumulate în urma impresiei şi rezultatul înţelegerii datorate atenţiei; este activitate a intelectului şi delectare spirituală. Pentru a ajunge la cunoaşterea unui lucru trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra obiectului respectiv, să-l înţelegem; mintea noastră trebuie să-i cerceteze şi să-i clasifice trăsăturile; categoria dedusă este informaţia, ideea, cunoştinţa care rămâne în conştiinţă şi prin care omul ...

MULŢIMEA GUSTURILOR Sfântul Ioan din Kronstadt
Gustând din feluritele roade ale pomilor, te întâlneşti cu o nenumărată felurime de gusturi foarte plăcute şi folositoare, pe deplin potrivite cu firea noastră, aşa încât nu te poţi minuna îndeajuns de bunătatea şi înţelepciunea Făcătorului, Ce bine a voit a ne face pe plac cu părinteasca Sa bunătate, dulceaţă, înţelepciune, atotputernicie. Dintr-un singur Pământ, câte roade nenumărate ca formă ...

ŞUVOIUL DE APĂ VIE Fericitul Trifon Turkestanov
Câtă desfătare dăruieşti celor care cugetă la Tine, cât de făcător de viaţă e Cuvântul Tău Sfânt; mai alinătoare ca mirul şi mai dulce ca fagurele e grăirea cu Tine. Dătătoare de aripi şi învietoare e rugăciunea către Tine; inima se umple atunci de atâta cutremur, iar făptura şi întreaga viaţă devin atât de măreţe şi pline de tâlc. Unde ...