Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

ASCULTAREA   Sfântul Sofronie Saharov

Tot ceea ce este, fiinţează pentru că Dumnezeu gândeşte lumea. Dumnezeu gândeşte lumea şi lumea fiinţează. De veţi căuta voia lui Dumnezeu în simplitate şi smerenie, Dumnezeu poate preschimba orice situaţie, până şi cea mai negativă. Astfel, de veţi asculta de părintele vostru duhovnicesc şi veţi avea încredere în el, să nu vă fie frică de a fi prost călăuziţi. ...

CINE ÎL POATE FACE FERICIT PE OM?   Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Pentru o făptură înţelegătoare (raţională) nu este bun care o poate face fericită, în afară de Dumnezeu, căci binele fiinţei zidite din nimic vine nu de la ea însăşi, ci de la Cel care a zidit-o. În unire cu El, este fericită; despărţită de El, e nefericită. + + + + + + + + + + + + + ...

CINSTEA CUVENITĂ OMULUI   Sfântul Nectarie al Eghinei

Cum să-l înjosim pe om coborându-l până la treapta de fiinţă necuvântătoare pentru ca apoi să-l socotim degenerat ca, pe de o parte, să se demonstreze asemănarea cu cele necuvântătoare (oare I se mai poate atribui astfel Creatorului necesara trăsătură dumnezeiască a dreptăţii în pofida imperfecţiunii trupului fiinţelor necuvântătoare raportată la sufletul iraţional?) şi, pe de alta, să se explice, ...

CONTEMPLAREA   Sfântul Sofronie Saharov

Atunci când contemplăm înţelepciunea dumnezeiască în frumuseţea lumii create, suntem în acelaşi timp atraşi încă şi mai puternic de frumuseţea nepieritoare a Fiinţei Dumnezeieşti descoperite nouă de Hristos. Pentru noi Evanghelia este autorevelarea divină. În năzuinţa noastră de a face din cuvântul Evangheliei substanţa întregii noastre existenţe, suntem eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu de sub stăpânirea patimilor. + + + + ...

DEFORMAREA   Părintele Rafail Noica

Tot omul caută adevărul, caută viaţa, de unde vine şi unde este destinat să meargă. Şi îndrăznesc să mai aduc aicea şi alt cuvânt al Părintelui meu duhovnic: „Nici un om nu vrea să păcătuiască”. M-am uimit atunci, fiindcă eu ştiam că toţi vrem să păcătuim, dar este interzis. Nu-i adevărat! Omul nu caută păcatul. Păcatul este, în general, o ...

DIMINEAŢA   Sfântul Ioan din Kronstadt

Fiinţa lăuntrică a omului, liberă de zădărniciile acestei lumi, de bezna în care o ţine firea cea trupească, nelegată în vreun fel de ispitele celui rău, pare a se bucura de o libertate mai mare dimineaţa, îndată după trezirea din somn; atunci ea arată precum peştele care se aruncă uneori vesel deasupra luciului apei. În restul timpului ea pare să ...

DINCOLO DE NEANT   Compozitorul Arvo Pärt

Fără frică de Dumnezeu, nu există muzică – nici activitate creatoare adevărată. Nevoia de a găsi ceva nou. Căutarea noului trecând prin nefiinţă. Fă-te un „nimic” înainte de toate. Căci dincolo de neant, ceva este. Se cuvine să creăm legătura cu acest ceva. Dar, mai întâi, trebuie să ne curăţim.  + + + + + + + + + + ...

FIINŢA OMENIRII   Sfântul Sofronie Saharov

Potrivit vechii tradiţii teologice a Bisericii ortodoxe răsăritene, omenirea este o singură fiinţă în multe ipostase, aşa cum Dumnezeu este o singură Fiinţă în Trei Persoane. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...

FIREA NECUVÂNTĂTOARE   Sfântul Nectarie al Eghinei

Cât de lămurit se arată înţelepciunea lui Dumnezeu în conservarea firii necuvântătoare! Cât de înţelept le-a rânduit pe toate şi le-a asigurat perpetuarea! Care dintre animale ar putea să-şi asigure perpetuarea în condiţiile în care nu ar avea un instinct înnăscut, care să se manifeste de-a lungul etapelor vieţii sale? Nici unul, desigur, pentru că ar fi nimicite odată cu ...

GEOMETRIE   Sfântul Ioan din Kronstadt

Pentru cel ce crede cu adevărat în Dumnezeu, orice lucru din câte există pe pământ şi în toate lumile vizibile parcă n-ar fi, dispare; nu există nici măcar un singur punct sau o singură linie imaginare în spaţiu fără Dumnezeu; pretutindeni îi apare în minte o singură, infinită Fiinţă – Dumnezeu. Îşi închipuie că ori de câte ori trage aer ...