Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

CĂLDURA   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că de la căldură unele lucruri se înmoaie şi se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul şi celelalte asemenea –, pe când altele se întăresc sau se usucă – cum se întâmplă cu lutul, lemnul, iarba şi aşa mai departe. În acest chip, felurimea lucrărilor ce se petrec din pricina căldurii ţine de acele lucruri care o ...

CEASUL JUDECĂŢII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi un om care a fost judecat şi osândit la moarte ori un bolnav ce zace pe patul morţii. Cugetă şi cercetează: ce face el atunci? Nu are grija bogăţiei, a cinstei, a slavei; nu caută să judece pe nimeni, tuturor iertându-le orice i-ar fi greşit; nu se gândeşte la îndestulare şi la nimic din cele ce sunt ale acestei ...

FLACĂRA LUMÂNĂRII   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că lumânarea arde şi mai apoi se stinge. Pilda aceasta îţi adevereşte că viaţa noastră arde ca o lumânare până când trăim, iar după aceea se stinge. Este de trebuinţă să ţinem minte cele despre sfârşitul ei, care nu ştim în ce zi şi în care ceas va veni – de aceea ni se cuvine a-l aştepta mereu. + + ...

FLOAREA SOARELUI   Sfântul Ioan din Tobolsk

Floarea-soarelui este o plantă care-şi îndreaptă floarea neîncetat spre soare dimineaţa, la amiază şi seara, nu doar în zilele însorite, ci şi în cele înnorate. Voia omenească trebuie să se asemene întocmai cu firea acestei flori, întorcându-se cu faţa către Dumnezeu şi către voia Sa dumnezeiască în toată vremea şi în tot ceasul, nu doar în zilele senine ale vieţuirii ...

FOCUL APRINS   Sfântul Ioan din Kronstadt

Focul lumânărilor şi candelelor aprinse, precum şi cădelniţa cu cărbuni aprinşi şi cu tămâie binemirositoare slujeşte pentru noi ca şi chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, mistuind întinăciunea păcatelor noastre, luminându-ne mintea şi inima, înflăcărându-ne sufletele cu flacăra iubirii de Dumnezeu şi a unora faţă de alţii; focul în faţa ...

GRIJA ZILEI   Părintele Arsenie Boca

Grija zilei de mâine este o grijă presantă. Când conducea pe israeliteni în pustie, Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi. Aşa suntem sfătuiţi, chiar nevrând, să trăim prin credinţă. Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. Ei au crezut cuvântului lui Iisus, având mai întâi grijă de ...

IMAGINI ŞI SIMBOLURI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Exprimarea prin imagini şi simboluri constituie un dat necesar al fiinţei umane, ţinând seama de nivelul său actual de sensibilitate spirituală. Ea oferă o explicaţie convingătoare multor aspecte ale universului nostru sufletesc, pe care, făcând abstracţie de imagini şi de simboluri nu le-am putea cunoaşte. Iată de ce dumnezeiescul Învăţător, Înţelepciunea ipostatică atotcreatoare, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos ...

ÎN NOROI PÂNĂ LA GÂT   Avva Pafnutie

Un frate din chinovie a fost acuzat pe nedrept de preacurvie. S-a sculat şi s-a dus la Avva Antonie. Fraţii din chinovia lui au venit să-l vindece şi să-l ia cu dânşii. Şi au început să-l muştruluiască: „Ai făcut şi ai dres!” Iar el se apăra: „Ba n-am făcut nimic”. S-a nimerit să fie acolo Avva Pafnutie, numit Kephala, care ...

ÎNDELETNICIREA OMENEASCĂ   Sfântul Nicolae Velimirovici

Lucrătorul ţarinii, semănătorul, cioplitorul, tâmplarul, olarul şi toţi ceilalţi meşteşugari, care prelucrează un material greu şi-l prefac într-un lucru frumos, Îl simbolizează pe Însuşi Domnul Iisus Hristos. De aceea, când vezi că meşteşugarul preface ceva nefolositor, ceva sălbatic în ceva cultivat, ceva murdar în ceva curat, ceva neroditor în roditor, ceva urât în ceva minunat, adu-ţi aminte de Hristos şi ...

KITSCH-UL LĂUNTRIC AL SĂTULULUI   Sfântul Ioan din Kronstadt

Nu te bucura atunci când, îndestulându-te cu mâncăruri şi băuturi alese şi plăcute, faţa îţi radiază satisfacţie, fiindcă chipul lăuntric al sufletului îţi este în clipa aceea hidos, ca de mort. Ţi se potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de mort şi de toată ...