
GREUTATEA TRUPULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
Sufletul este puternic, de aceea şi poate „ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate doborî lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului, cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune ...

MATURITATEA Sfântul Nectarie al Eghinei
Vârsta maturităţii face ca duhul, geniul, inteligenţa, profunzimea de spirit şi cugetul înalt să se arate în toată splendoarea lor. Capacităţile cognitivă, volitivă, afectivă, aceste trei puteri ale sufletului raţional al omului domină universul material printr-o activitate neobişnuită şi nemaiîntâlnită. Cel care-şi îndreaptă privirea nu spre mecanismul somatic, ci spre rezultatele activităţilor spiritului, se va convinge că un mare spirit ...

NEÎNFRICAREA MINŢII Sfântul Nectarie al Eghinei
Mintea omului caută să străbată mările, să păşească pe valurile oceanelor, urmăreşte să le cerceteze adâncurile, n-o descurajează marile obstacole ce-i apar în faţă, nici n-o împiedică să treacă la împlinirea planurilor sale; n-o sperie nici iniţiativa nepotrivită şi străină de firea sa, nici măruntaiele adâncurilor, nici mulţimea apelor, nici chiţii cei uriaşi ai mărilor; cu această dorinţă pretenţia sa ...

NOBLEŢEA UMANĂ Sfântul Nectarie al Eghinei
Vedem cum elefantul se arată supus şi ascultător de bunăvoie, încât poate fi alungat, ca un câine, de un copil, şi cum cu trompa îl urcă pe spinarea sa pe cel ce-l mână, cum leii, asemenea unor mieluşei, îşi pierd ferocitatea şi ling mâinile stăpânilor lor. Cărei alte făpturi i s-au supus ei vreodată? Care vietate a recunoscut pe o ...
PURUREA MIŞCĂTOARE Sfântul Nectarie al Eghinei
Pururea mişcătoare, sufletul şi mintea omului caută să şi le supună pe toate, având exigenţe puternice, încât nici chiar neputinţa sau slăbiciunea trupului nu-l descurajează; în timp ce e lipsit de toate, caută să ajungă domn peste toate; înverşunarea, forţa inamicilor nu-l sperie defel; încrederea sa stă în puterea spirituală de neînvins; aceasta înarmează mâinile goale cu arme înfricoşătoare pentru ...

SUBALTERNII Sfântul Ioan din Kronstadt
Aţi observat cu cât respect, supunere, corectitudine se poartă subalternii faţă de superiorii lor, aceasta întâmplându-se în toate stările şi condiţiile, ca un mod al celor „mici” de a-şi face datoria faţă de „cei mari”. Dar aţi văzut câtă supunere se arată şi ce protocol riguros se aplică la Curtea Ţarului? Acestea pot deveni modele de comportament în raport cu ...