Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

BEŢIA FĂRĂ ALCOOL   Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Fără vin se îmbată cel ce nu părăseşte nepăsarea şi nu înfrânează turbarea patimilor prin chibzuinţa evlavioasă. Şi cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul şi priveghetor în toate cele mântuitoare de suflet, căci dacă ar fi fost cu neputinţă lucrul acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului său Timotei un asemenea sfat: „foloseşte puţin vin, ...

CRÂMPEIE DE SUFLET   Arhiepiscopul Iustinian Chira

Cuvintele sunt doar crâmpeie, frânturi ce ca un ecou răzbat în afară din adânc, dincolo, dintr-o lume vastă, un univers întreg ce se află în fiecare din noi. Ce poate reda în afară poetul din poezia ce se află în el? Ce poate nota compozitorul din armoniile ce inima lui, sufletul, urechea lui le aude neîncetat şi undeva adânc în ...

FIERUL ÎNCINS   Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi că fierul în foc se înmoaie şi cu cât se încinge mai mult, cu atât mai moale se face. Întocmai se face şi cu omul: din fire, orice om este aspru ca fierul – răutatea păcatului i-a învârtoşat inima şi i-a făcut-o tare ca oţelul. Iată de ce o inimă neînnoită prin harul Sfântului Duh este numită „de piatră” ...

ILUMINATUL STRADAL   Sfântul Inochentie al Odessei

Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă. Dimpotrivă, unde străluceşte harul lui Hristos, acolo întreaga fiinţă a omului se schimbă şi ajunge într-o aşa stare, precum natura în vremea primăverii. Atunci însuşi ...

INIMA PURTĂTOARE DE LUMINĂ   Fericitul Trifon Turkestanov

Când Tu spre a sluji aproapelui mă-nsufleţeai şi al meu suflet cu smerenia îl luminai, una din ale Tale raze făr-de-număr peste-a mea inimă atunci se pogora şi-aceasta, ca fierul cel de foc pătruns, purtătoare de lumină se făcea. Vedeam chipul Tău tainic şi de neajuns. Slavă Ţie, Celui Ce preschimbi viaţa noastră printru a facerii de bine înfăptuire; Slavă Ţie, Celui ...

ÎNTÂMPLAREA CA SEMN   Sfântul Nicolae Velimirovici

Adeseori noi, pe neaşteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care izgoneşte întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusă masă vreo problemă cu care ne confruntăm. Nu arareori se întâmplă să auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori să spunem cuiva vreun cuvânt de îmbărbătare. Sau deodată primim o scrisoare de la ...

NĂDEJDEA ÎNVIERII   Fericitul Trifon Turkestanov

Cât de minunat Te arăţi în prăznuirea de biruinţă a primăverii, când toată făptura iarăşi învie şi în mii de chipuri îşi îndreaptă spre Tine a sa strigare de bucurie: Tu eşti de viaţă izvorâtor, Tu eşti al morţii biruitor. Sub acoperământul ţesut din a lunii lumină şi din cântarea privighetorii, cu veşminte de nuntă albe ca neaua, stau împodobite ...

PETICUL   Sfântul Nicolae Velimirovici

Peticul cel nou la haina cea veche. Această expresie desemnează metoda înnoirii de faţadă, necreştine, atunci când omul se schimbă doar pe dinafară, croindu-şi în parte ceva nou, însă înlăuntrul său nu se schimbă şi rămâne la fel ca înainte. Aceasta se referă la toţi cei care caută să-şi îndrepte starea lor prin „cârpeala cea veche”, în loc să se ...