ÎNDREPTAREA ŞI ÎNTOARCEREA FEŢEI Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că aceia care doresc să vadă soarele îşi întorc faţa spre el, asemenea făcând şi pentru a privi orice altceva. Când vrem, de pildă, să vedem un om sau un lucru oarecare, ne îndreptăm cu faţa spre acesta. Aşa, cei ce voiesc a vedea pe Dumnezeu – veşnicul şi duhovnicescul Soare – trebuie negreşit să se întoarcă spre El ...
INFINIT DE MIC Compozitorul Arvo Pärt
Adevărul constă în a merge până la infinit de mic. E ca şi căutarea unei mine – cercul devine tot mai strâmt. Dar trebuie să acţionăm cu prudenţă şi cu inteligenţă. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
INIMA Sfântul Ioan din Kronstadt
Inima este, prin natura sa, sensibilă, uşoară, de esenţă spirituală, cerească, păzeşte-ţi-o. Nu o îngreuna, nu o trage spre pământ, fii cumpătat în mâncare, în băutură, în general în plăceri trupeşti. Inima este templul lui Dumnezeu. „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (1 Corinteni 3, 17). + + + + + + + ...
INIMA PURTĂTOARE DE LUMINĂ Fericitul Trifon Turkestanov
Când Tu spre a sluji aproapelui mă-nsufleţeai şi al meu suflet cu smerenia îl luminai, una din ale Tale raze făr-de-număr peste-a mea inimă atunci se pogora şi-aceasta, ca fierul cel de foc pătruns, purtătoare de lumină se făcea. Vedeam chipul Tău tainic şi de neajuns. Slavă Ţie, Celui Ce preschimbi viaţa noastră printru a facerii de bine înfăptuire; Slavă Ţie, Celui ...
ÎNVIEREA Sfântul Nicolae Cabasila
Învierea înseamnă reînnoirea sau restaurarea în starea dintâi a firii omeneşti. Or aşa ceva nu poate fi decât un dar al lui Dumnezeu. Căci, după cum ne-a zidit fără voia noastră, tot aşa ne şi înviază fără să ceară ajutorul nostru. Dar ca să împărăţim împreună cu Hristos, să-L vedem faţă către faţă şi să ne unim cu El, aceasta ...
IZVORUL NESECAT Sfântul Teofan Zăvorâtul
Izvorul plin de apă care se revarsă neîncetat, adăpându-i cu îmbelşugare pe toţi cei ce vin la el, închipuie îmbelşugarea şi nesecarea îndurărilor Tale, Doamne. Tu eşti Cela ce hrăneşti puterile cereşti şi toată suflarea de pe pământ. Dorind mântuirea noastră, iubirea Ta se pleacă singură către noi, ca să-i atragă şi să-i mântuiască pe cei care vin la ea. + + ...
JOACA RESPONSABILĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-şi pregăti veşnicia, se joacă cu cuvinte fără rost. Se adună în ospeţie, stau şi pălăvrăgesc, apoi încep să se joace, într-un fel sau altul. Se adună la teatru, unde ...
JUDECATA PREVĂZĂTOARE Sfântul Vasile cel Mare
Dacă cele necuvântătoare născocesc şi-şi găsesc mijloace pentru mântuirea lor, dacă peştele ştie ce trebuie să aleagă şi de ce trebuie să se ferească, ce vom spune noi cei înzestraţi cu raţiune, cei instruiţi de lege, cei îndemnaţi de făgăduinţe şi înţelepţiţi de Duhul, când rânduim viaţa noastră mai fără de minte decât peştii? Ei ştiu să se îngrijească pentru ...
KILOGRAMELE FĂŢĂRNICIEI Sfântul Ioan din Kronstadt
După cum pietrele, sau bucăţile de lemn, sau alte corpuri aruncate în sus cad inevitabil pe pământ sau în apă, în funcţie de locul de unde sunt aruncate, tot aşa şi cuvintele rugăciunii ajung negreşit la Dumnezeu dacă sunt spuse din inimă; atunci când sunt spuse făţarnic, cad peste şerpii întunericului, în oceanul minciunii – diavolul – cel ce este ...
LĂMÂIA Sfântul Simeon din Dajbabe
Precum nu este lămâie fără mireasmă, tot astfel nu este milostenie care să treacă nerăsplătită. Lămâia trebuie mai întâi să se coacă, iar răsplata trebuie să-şi aştepte vremea. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...